Sinagoga din Alba Iulia, prima realizată din zidărie de pe teritoriul Transilvaniei, a fost redeschisă, duminică, după o investiție de circa 300.000 de dolari. S-au montat sisteme de încălzire, sonorizare, supraveghere și alarmă la incendii.

Președintele Comunității Evreiești din Alba Iulia, Lia Borza, a declarat, corespondentului MEDIAFAX, că reabilitarea sinagogii a început din 2012.

”Ideea reabilitării a fost a domnului Silviu Vexler, care acum este deputatul evreilor în Parlamentul României, dar atunci era consilierul personal al președintelui Federației Comunităților Evreiești din România, dr. Aurel Vainer. Dânsul a avut ideea să începem această renovare și primii 30.000 de lei au fost aduși prin efortul dânsului de la secretariatul de stat pentru culte. Ulterior, banii au venit de la Federația Comunităților Evreiești din România, probabil, o parte provenind de la Fundația Caritatea. Toate lucrările pe care le vedeți făcute aici, însemnând renovare, revizie, înlocuire, recondiționare, obiectele de inventar, au costat în jur de 297.000 de dolari”, a spus Lia Borza.

Potrivit acesteia, sinagoga din Alba Iulia a suferit mult din cauza umidității.
”Aici e un loc mlăștinos și asta a afectat mobilierul, pereții, podeaua, cu toate că aceasta este din piatră. S-au făcut multe lucrări pentru eliminarea umidității din pereți. S-a recondiționat mobilierul, s-a introdus sistem de încălzire, sonorizare, supraveghere video, alarmă la incendiu și alarmă la efracție. Totodată, s-a pus apă curentă și canalizare. Acum avem și vitralii, președintele Federației, dr. Aurel Vainer, a considerat că este mult prea sobră și simplă, clădirea noastră. Ceea ce este adevărat, comparativ cu alte sinagogi din țară și a venit cu ideea să punem vitralii. O să vedeți că vitraliile exemplifică sărbători religioase iudaice, simboluri evreiești”, a mai spus Lia Borza.

Odată cu redeschiderea ei, vor fi oficiate slujbe doar în zilele în care sunt sărbători mari, deoarece comunitatea evreilor din Alba nu este numeroasă.

Pe lângă evrei din toată țara, la festivitatea de redeschidere a sinagogii, care a inclus și o ceremonie religioasă, au participat președintele Federației Comunităților Evreiești din România, Aurel Vainer, rabinul șef al României, Rafael Shaffer, Înalpreasfințitul Părinte Irineu, Arhiepiscop de Alba Iulia, dar și oficialități locale și județene.

Aurel Vainer le-a spus celor prezenți că reprezentanții evreilor încearcă reedificarea monumentelor și lăcașurilor de cult care le aparțin.

”Noi trăim în ultimii ani o istorie nouă, făurim o istorie nouă. De ce? Luăm evenimente din trecut şi le aducem la zi. Asta este şi cu această splendidă sinagogă din Alba Iulia. Azi este un lăcaş de cult care face toată cinstea evreilor din România, României şi Europei. În România mai există 86 de sinagogi. Am fost singura țară fostă comunistă care a ieșit din comunism cu un număr atât de imoportant de sinagogi. Dacă comparăm cu ce am fost e puțin, dar dacă ne comparăm cu alții e mult”, a spus Aurel Vainer.

Sinagoga Veche din Alba Iulia, cunoscută ca Sinagoga Mareh Yezekiel, a fost construită în 1822.

Sinagoga este una dintre cele mai vechi din țară, fiind prima realizată din zidărie de pe teritoriul Transilvaniei. Un element inedit la aceasta, singura din Alba, este că are o încăpere folosită cu mult timp în urmă ca închisoare.

În anul 1938 o bombă a fost pusă într-un perete al sinagogii, fiind declanșată în dimineața zilei de 20 noiembrie, când la serviciul religios erau foarte mulți enoriași. Mai multe persoane au fost rănite, iar clădirea a suferit pagube însemnate.

sursa: mediafax.ro