Consiliul General al Municipiului Bucureşti (CGMB) a aprobat, miercuri, un proiect de hotărâre care prevede preluarea în administrare a autobazei RATB Floreasca, unde, municipalitatea vrea să construiască o parcare.

Potrivit directorului RATB, Adrian Mihai, prezent la ședința de miercuri, autobaza ar putea fi relocată pe un teren de lângă depoul Gurgiului, din sudul Capitalei.

„Municipiul Bucureşti în acest moment se confruntă cu un deficit major de locuri de parcare şi din acest motiv se doreşte suplimentarea acestora în anumite zone, care se află în plină dezvoltare imobiliară. Prin construirea acestei parcări, Municipiul Bucureşti doreşte să vină în sprijinul cetăţenilor în vederea fluidizării circulaţiei rutiere, cât şi a ambuteiajelor”, se arată în proiectul de hotărâre.

Terenul pe care se află autobaza RATB Floreasca are o suprafaţă de 19.580 de metri pătraţi.

Proiectul de hotătâre a fost aprobat cu 39 de voturi „pentru”, trei abţineri şi nouă voturi „împotrivă”.

Consilierul USR, Roxana Wring, a declarat, în timpul ședinței, că parcarea în acea zonă (n.r. – unde sunt foarte multe case) nu ar fi necesară, precizând că locuitori din zonă ar fi împotriva ei.

sursa: mediafax.ro