Primăria Generală a Municipiului Bucureşti (PMB) a amplasat 10 containere de prim ajutor în zonele importante al Capitalei, unde oamenii afectaţi de caniculă se pot refugia pentru a se răcori sau a fi ajutaţi de personal medical, informează Mediafax.

10 containere de prim ajutor în zonele importante al Capitalei

“Pentru campania anticaniculă, Primăria Municipiului Bucureşti a achiziţionat 10 containere care au fost montate în Piaţa Romană (rond ASE), Piaţa Universităţii (spital Colţea), Piaţa Moghioroş, Şoseaua Ştefan cel Mare (intersecţia cu strada Barbu Văcărescu), Piaţa Iancului, Piaţa Muncii, Piaţa Crângaşi, Gara de Nord, Piaţa Roma, Strada 11 Iunie (intersecţie cu Bd. Regina Maria)”, se arată într-un răspuns dat de Primăria Generală a Capitalei la solicitarea MEDIAFAX.

Conform precizărilor municipalităţii, preţul unui container a fost de 11.000 lei. Din punct de vedere al dotărilor, aceste module sunt asemănătoare cu vechile corturi anticaniculă, diferenţa fiind făcută de structura metalică ce asigură o temperatură mult mai scăzută.

“Într-un container se găsesc o canapea medicală, o masă, două scaune, un dozator de apă, o trusă medicală de prim-ajutor, un tensiometru, un stetoscop, dezinfectanţi, mănuşi de unică folosinţă, cearceafuri de unică folosinţă şi un aparat de aer condiţionat”, se mai arată în răspunsul PMB.

Temperaturile vor ajuge la 39 de grade

Miercuri și joi sunt în vigoare două atenționări de caniculă, una cod portocaliu, pentru partea de vest a țării, celalaltă cod galben, valabilă în este.

Şi Primăria Sectorului 2 din Bucureşti a anunţat că pe toată perioada avertizărilor de Cod Portocaliu sau Cod Roşu de caniculă, vor fi instalate puncte de prim-ajutor la sediul instituţiei, la Serviciul de Asistenţă Socială „Glinka”, la Serviciul de Asistenţă Socială „Maşina de Pâine” şi la sediile celorlalte şase instituţii de protecţie a copiilor şi vârstnicilor din Sectorul 2.

“Având în vedere avertizările meteorologice care indică creşterea temperaturii mediului ambiant în Capitală, Primăria Sectorului 2 va acorda asistenţă medicală de prim ajutor şi va distribui apă rece către populaţie. În aceste puncte, în caz de cod portocaliu sau roşu, va exista personal medical dotat cu trusă de prim ajutor şi aparat de măsurare a tensiunii arteriale”, se precizează într-un comunicat al Primăriei Sectorului 2.