Într-un articol publicat în această săptămână, de jurnalistul și scriitorul spaniol David Espriu, care  este considerat un guru în marketing și relații publice, un adevărat „magician al cutiei visurilor“, a prezis o schimbare radicală, istorică. Aceasta va afecta nu numai felul în care sunt finanțate mediile mass-media, ci și modul în care vor contribui la schimbarea panoramei actuale globale a puterii lor spre un orizont necunoscut, precum și la reînnoirea și reconfigurarea completă.
David Espriu, considerat un vizionar al vieții materialiste, capabil să prezică realități care se vor întâmpla în viitorul apropiat din simpla observare a prezentului, a prezis într-un articol publicat pe site-ul său și în platforma Linkedin, sfârșitul supremației publicității în fața tehnicilor de relații publice care au servit întotdeauna pentru atingerea obiectivelor de gestionare a mărcii pe termen mediu și lung, dar niciodată pe termen scurt, așa cum a făcut publicitatea întotdeauna.

“Aceasta este o epocă interesantă în care internetul ne-a permis să împletim mediile mass-media tradiționale împreună cu posibilitatea de a ne deschide viitorului, în timp ce virtualul a evoluat până la cote neprevăzute. Exemple precum Zara, a cărei cheltuieli de publicitate sunt extrem de reduse care a depășit deja valoarea pe piață față de branduri bazate exclusiv pe bugetul publicitar precum este Movistar, unul dintre cei mai activi jucători pe segmentul publicității în lume”. Guru-ul relațiilor publice și marketingului, a declarat că acest lucru proiectează un viitor interesant, care va schimba complet segmentul publicității, actualmente mult mai scumpă decât relațiile publice corect definite, a indicat Notimex.

Mesajul publicitar are un impact imediat, aspect ce până acum nu a fost atins de tehnicile de relații publice. În plus, marea problemă pe care o prezintă publicitatea este credibilitatea proprie, deoarece este o informație platită și nu este supusă unei revizuiri de către terți care nu au legătură cu obiectivele entității comerciale care emite aceste mesaje. Acum, prin internet, nemijlocirea nu mai este o problemă și relațiile publice au capacitatea de a călători cu viteza luminii în subconștientul oamenilor, capabile să mențină un mesaj mult mai credibil pentru societate, devenind clar un rival pentru publicitate tradițională.

Totul se va schimba, anunțurile vor abandona progresiv mediile tradiționale, deoarece își vor găsi o nișă corect acceptată de utilizatorii de internet, de motoarele de căutare și de rețelele de socializare. Dacă nu s-a realizat încă, până în acest moment, se datorează unui oarecare sentiment de invadare a spațiului privat din platformele de socializare, la nivel individual publicitatea fiind deranjantă. În același mod, relațiile publice tradiționale utilizează în continuare mijloacele obișnuite ale mass-mediei, dar s-au adaptat perfect la rețelele de socializare și nu deranjează utilizatorul, ci sporesc mesajul chiar mai mult. ” a explicat David Espriu.

Pentru David Espriu – „Magicianul din cutia viselor“ , supranumit astfel deoarece a reușit să crească valoarea de piață a unor branduri şi vânzările chiar cu 1000%, prin utilizarea unor tehnici de relații publice, schimbarea va fi treptată, dar ireversibilă fiind observabil deja modul în care mass-media tradițională caută finanțare alternativă la publicitatea convențională cu soluții inovatoare, cum ar fi implicarea fanilor prin contribuții directe în ceea ce privește bugetul și cheltuielile necesare susținerii unui Brand, prin unificarea consumatorilor către un rezultat comun.

Suntem într-un moment istoric, comparabil cu momente ca atunci când au început fabricarea în lanț a mașinilor în loc de unitar, sau apariția primului calculator personal, fiind momente care vor evolua omenirea, deoarece am pășit într-o eră în care mediile mass-media nu mai sunt captive agențiilor de publicitate ci de publicul în sine, care vor crea necesitatea de a se adapta în mod egal pentru a satisface nevoile de informație pe care le vor avea, înfruntând riscul de a se pierde ca medii tradiționale pentru a deveni versiuni digitalizate pentru a concura într-un alt scenariu. Nu cred că este ceva negativ, cred că va oferi mai multă libertate și o mai mică concentrare a puterii de informare în câteva mâini ” a declarat David Espriu pentru Notimex.

Sursa: Amos News