Zhao Changpeng a dezvoltat cea mai mare casă de schimb valutar pentru criptomonede, ajungând la un profit de 200 de milioane de dolari și o avere personală de 2 miliarde de dolari, însă problemele actuale de pe piața criptomonedelor ar putea duce la prăbuși afacerile industriei, relatează Bloomberg.

Potrivit Bloomberg, casa de schimb valutar pentru monede digitale Binance a avut „o ascensiune meteorică”, în mai puțin de 8 luni, însă problemele cu care se confruntă la ora actuală piața criptomonedelor ar putea să aducă compania „înapoi pe Pământ”. Monedele virtuale ale lumii au pierdut jumătate din valoarea pe care o aveau, activitatea de tranzacționare a scăzut, iar hackerii și-au intensificat atacurile împotriva tranzacțiilor cu criptomonede.

Bitcoin a scăzut joi cu 5% până la 7.500 de dolari, Ethereum a scăzut cu aproape 8% ajungând la 416 dolari, iar Ripple a scăzut cu 6%.

La ora actuală, potrivit Bloomberg, motivele de îngrijorare atât pentru Binance, cât și pentru ceilalți lideri din industrie, sunt măsurile pe care autoritățile publice vor să pe pună în aplicare pentru a reglementa piața criptomonedelor, deoarece lipsa unor reglementări a condus la o creștere a pieței de monede virtuale.

La începutul lunii martie, Bill Gates, fondatorul Microsoft, preciza că anonimatul criptomonedelor împiedică autoritățile să demaște spălarea de bani sau finanțarea atacurilor teroriste. El consideră că actualul val speculativ de oferte inițiale de criptomonede (ICO) este extrem de riscant pentru investitorii pe termen lung.

Sursa: Mediafax