Premierul Mihai Tudose a participat, marți, la ședința Consiliului Național Tripartit pentru Dialog Social, patronatele dând asigurări că trecerea contribuțiilor de la angajator la angajat nu va reduce salariile angajaților.

Temele centrale ale discuțiilor dintre Guvern, patronate și sindicate au vizat proiectul de ordonanţă de urgenţă pentru modificarea Codului Fiscal, cu accent pe transferul contribuțiilor de la angajator la angajat, şi creșterea salariului minim brut pe economie.
Premierul Mihai Tudose şi ministrul de finanțe, Ionuţ Mişa, au reiterat ideea că trecerea contribuțiilor sociale de la angajator la angajat nu vor afecta salariile nici în mediul privat, nici în sectorul public. „Am vorbit cu mediul de afaceri, salariile vor creşte. Mediul de afaceri mi-a spus că e o oportunitate de a-şi plăti mai bine oamenii”, a declarat şeful Executivului.
”Patronatele au apreciat că este vorba despre o măsură foarte bună, sindicatele s-au pronunţat pentru păstrarea actualei legislaţii în ceea ce priveşte plata contribuţiilor pe salarii”, se arată într-un comunicat al Guvernului.

De asemenea, creşterea salariului minim la 1.900 de lei începând de anul viitor, potrivit obiectivelor programului de guvernare, a fost agreată de reprezentanţii sindicatelor şi nu a întâmpinat opoziţie din partea celor ai patronatelor.

Ministrul de Finanțe, Ionuț Mișa, a prezentat, joi, măsurile pe care Guvernul intenționează să le aplice din 2018. O măsură anunțată de ministrul de Finanțe a fost reducerea contribuțiilor sociale și creșterea acestora în dreptul salariaților.

”Contribuțiile scad cu 2 puncte procentuale. Din totalul contribuțiilor de la 39,25 plătite azi la un salariu brut se vor reduce și vor ajunge la 37,25%. Asta înseamnă mai multe contribuții în contul salariatului. Din totalul de 22,75% contribuții plătite în dreptul firmei 20 de puncte procentuale trec în dreptul salariatului. În totalul din salariul brut 35% vor fi contribuții plătite de angajator în numele salariatului. Deci vor fi mai mulți bani pentru pensie și sănătate pentru angajat. Contribuțiile rămase în sarcina angajatorului, respectiv 2,75%, după transferul de 20% la salariat, scad la 2,25% și vor acoperi riscurile de șomaj, accidente, concediu medical, creanțe salariale. Toate acestea vor fi cuprinse într-o singură contribuție care se va numi «contribuție asiguratoare pentru muncă»”, a mai anunțat ministrul de Finanțe.

De asemenea, Mișa a mai spus că va fi redus numărul de contribuții plătite în prezent de salariat și angajator, de la nouă la trei – contribuția pentru pensie – CAS, plătită pentru salariat, contribuția pentru sănătate – CASS, plătită pentru salariat, precum și contribuția asiguratoare pentru muncă, suportată de angajator.

sursa: mediafax.ro