SONY DSC

Consilierii generali ai Capitalei au adus modificări la Strategia de dezvoltare şi funcţionare pe termen mediu şi lung a serviciului public de salubrizare în Bucureşti, pentru a încuraja colectarea separată a deşeurilor reciclabile, se arată într-un comunicat de presă

“Pentru implementarea şi dezvoltarea colectării separate a deşeurilor în Municipiul Bucureşti, consiliile locale ale Sectoarelor 1-6 pot aproba tarife diferenţiate, cât şi suportarea parţială de la bugetul local a tarifului pentru salubrizarea menajeră, cu respectarea cumulativă a următoarelor condiţii: beneficiarii serviciului de salubrizare menajeră, persoane fizice, asociaţii de proprietari sau persoane juridice colectează separat deşeurile reciclabile şi le predau operatorului de salubrizare; cantitatea totală de deşeuri, care reprezintă deşeuri reciclabile, trebuie depusă în punctele de colectare“, prevede completarea aprobată de CGMB.

În expunerea de motive semnată de primarul general, Gabriela Firea, se arată că municipiul Bucureşti are obligaţia de a implementa măsuri privind colectarea separată a deşeurilor pentru atingerea obiectivelor stabilite de legislaţia transpusă din directivele UE.

“Printre cele mai importante obiective se regăsesc: atingerea, până în anul 2020, a unui nivel de pregătire pentru reutilizare şi reciclare de minimum 50% din masa totală a cantităţilor de deşeuri; (…) îndeplinirea obiectivului anual (25% pentru anul 2017, 35% pentru anul 2018, 45% începând cu anul 2019) de reducere prin acţiuni de reciclare a cantităţilor de deşeuri eliminate prin depozitare din deşeurile municipale şi asimilabile colectate”, indică documentul.

Conform raportului de specialitate, din analizele efectuate la nivelul Capitalei a rezultat că nu s-a realizat până în prezent colectarea separată decât la nivel de proiecte pilot. “Pentru a stimula şi a conştientiza populaţia să colecteze separat deşeurile municipale, astfel încât să se atingă ţintele menţionate este necesar să se introducă şi măsuri de ordin financiar. Aceste măsuri au fost solicitate de Primăria Sectorului 3. (…) Propunerea a fost adusă la cunoştinţă primăriilor Sectoarelor 1, 2, 4, 5, 6 şi nu au fost transmise observaţii”, se explică în raport.