Preşedintele Camerei Deputaţilor, liderul PSD Liviu Dragnea, a precizat, marţi, că Legea Prevenirii sau a prevenției, adoptată de Guvern, a fost publicată în Monitorul Oficial, el apreciind că acest act normativ va da o mai mare libertate companiilor.

„Din acest moment, inspectorii instituțiilor statului cu atribuții în control nu vor mai putea aplica amenzi în mod automat pentru o serie de aproximativ 400 de contravenții din 71 de acte normative ce intră sub cupola Legii Prevenirii, ci vor fi obligați să aplice un plan de conformare cu o durată maximă de 90 zile, timp în care contribuabilii vor putea pune lucrurile în ordine, așa cum prevede legea”, a scris Dragnea pe Facebook.

El a arătat că neregulile găsite și îndreptate în timpul controlului nu vor fi trecute pe planul de conformare.

„Sunt convins că acest act normativ, pe care l-am promis în campania electorală, va da o mai mare libertate companiilor și, în consecință, va conduce la dezvoltarea mediului de afaceri”, a mai scris Dragnea.

După ce a fost publicată în Monitorul Oficial legea Prevenirii nr. 270/2017, Guvernul a prezentat pe 25 ianuarie lista contravenţiilor pentru care este aplicabilă noua lege. Luni, 5 februarie, la 10 zile de la prezentarea legii, a fost publicată în Monitorul Oficial.

Deşi lista contravenţiilor era inclusă pe site-ul Guvernului, pe data de 25 februarie, în hotărârea privind stabilirea contravenţiilor ce intră sub incidenţa legii prevenirii nr. 270/2017, precum şi modelul planului de remediere, prevederile abia astăzi sunt vizibile, odată publicate în Monitorul Oficial.

Principala schimbare pe care o aduce legea prevenţiei este că firmele vor putea fi ”iertate” de autorităţi după prima greşeală, pentru o serie de fapte contravenţionale, incluse în lista publicată astăzi în Monitorul Oficial. Firmele nu vor putea beneficia de această ”iertare” o dată la trei ani, şi vor avea o perioadă prestabilită pentru a se îndrepta şi a scăpa de sancţiuni.

Sursa: Mediafax