În anul 2017, activitatea principalelor unităţi cultural-artistice a inclus activități ale bibliotecilor, muzeelor şi colecţiilor publice, instituţiilor şi companiilor de spectacole sau concerte, editurilor, producția de filme, activitatea cinematografelor, de radiodifuziune şi cea de televiziune, după cum reiese dintr-un comunicat de presă al Institutului Național de Statistică.
Activitatea bibliotecilor
Reţeaua bibliotecilor care a funcţionat în anul 2017 a fost formată dintr-un număr de circa 10 mii unităţi administrative şi 103 filiale, la fel ca în anul 2016. Bibliotecile au pus la dispoziţia publicului mai mult de 163 milioane volume. În mediul urban, au funcţionat 3.520 biblioteci şi 97 de filiale ale acestora, cu un fond de carte de 124,7 milioane volume (trei sferturi din fondul naţional de carte disponibil în biblioteci), iar în mediul rural, deşi numărul bibliotecilor a fost considerabil mai mare decât cel de la oraşe (6.074 biblioteci şi numai 6 filiale) fondul de carte a fost mult mai mic, sub 40 milioane volume.

Numărul utilizatorilor activi a depăşit 3,2 milioane persoane în anul 2017, în scădere față de anul 2016, când numărul utilizatorilor activi a depășit 3,4 milioane persoane. Distribuţia numărului utilizatorilor activi arată o preponderență a utilizării bibliotecilor școlare (50,6%) și a celor publice (38,1%). Numărul volumelor eliberate diferiţilor utilizatori a fost, în anul 2017, de 35,8 milioane volume, revenind, în medie, 11 volume pe un utilizator. Accesibilă publicului larg din toate zonele ţării, reţeaua de biblioteci publice, formată din biblioteci judeţene, municipale, orăşeneşti şi comunale a pus la dispoziția publicului 46 milioane volume de cărți și periodice tipărite, reunind în colecţiile proprii, 29,2 milioane titluri de cărţi tipărite şi 37 mii titluri de cărți electronice.

Raportat la numărul de locuitori  se evidenţiază că, în anul 2017, la o bibliotecă publică au revenit, în medie, 8,7 mii locuitori.
Unui locuitor i-au revenit, în medie, 2,3 volume din colecţiile bibliotecilor publice, de serviciile acestor biblioteci beneficiind 1,2 milioane utilizatori activi.
Pentru populaţia care a frecventat bibliotecile publice au fost disponibile, în medie, 37,3 volume pentru un utilizator.
Personalul bibliotecilor (inclusiv cel din bibliotecile şcolare), a fost format, la sfârşitul anului 2017, din 10.592 persoane, 91,3% din acesta fiind personal de specialitate.
Activitatea muzeelor 
Reţeaua muzeelor şi colecţiilor publice a cuprins, în anul 2017, un număr de peste 400 unităţi de bază.
Numărul bunurilor culturale şi naturale, la sfârşitul anului 2017, a fost de peste 18 milioane, numărul acestora crescând cu circa 3 milioane, față de anul 2016. Din totalul bunurilor expuse de muzee în anul 2017, 16,9 milioane au fost bunuri culturale şi piese de muzeu, iar 1.244 mii au reprezentat plante şi animale din grădinile botanice, zoologice, acvarii şi rezervaţii naturale.
Numărul vizitatorilor la muzee şi colecţii publice, înregistrat în anul 2017, a fost de 15,9 milioane persoane, în creștere față de anul 2016 (14,2 milioane persoane); mai mult de 600 mii persoane au efectuat vizite gratuite în „Noaptea Muzeelor” în anul 2017.
Numărul personalului care a deservit rețeaua unităților muzeale a fost de 6.989 persoane, 52,3% l-a reprezentat personalul de specialitate.
Activitatea instituţiilor şi companiilor de spectacole şi concerte
Reţeaua instituţiilor şi companiilor de spectacole şi concerte a cuprins, în anul 2017, un număr de 230 de unităţi, din care 160 unităţi de bază şi 70 de secţii, față de 227 unități în anul 2016, din care 167 unități de bază și 60 de secții.
Instituţiile şi companiile de spectacole au susţinut 23,5 mii reprezentaţii, urmărite de 6,4 milioane spectatori.
În funcţie de tipul instituţiilor şi companiilor de spectacole, în anul 2017, cei mai mulţi spectatori s-au înregistrat la teatre (42,0%) și la spectacolele susținute de ansambluri artistice, trupe de dans și de divertisment (32,2%).
Personalul de specialitate existent la sfârşitul anului 2017 în cadrul instituţiilor şi companiilor de spectacole şi concerte a fost de 12.002 persoane, dintre care 60,2% aveau funcții artistice de specialitate.
Activitatea editurilor

În anul 2017 au funcţionat 559 unităţi cu activitate editorială a revistelor şi ziarelor, față de 558 unități în anul 2016.
Dintre acestea, 255 edituri au publicat ziare (cotidiene şi necotidiene), 267 edituri au publicat reviste şi un număr de 37 unităţi editoriale au publicat atât ziare, cât şi reviste.
Cele 292 edituri care au editat ziare tipărite au publicat, în anul 2017, un număr de 109 titluri de ziare cotidiene tipărite şi 172 titluri de ziare necotidiene tipărite. Online s-au publicat 147 titluri de ziare cotidiene și 97 titluri de ziare necotidiene.
Numărul titlurilor publicaţiilor periodice (reviste), apărute în anul 2017, a fost de 1.646 titluri tipărite şi 410 titluri online.
În anul 2017, personalul angajat al editurilor a fost de 5.079 persoane, trei sferturi dintre acestea fiind personal de specialitate.

Producția de filme, activitatea cinematografică, de radiodifuziune şi televiziune

Producţia naţională de filme  pentru marele ecran, în anul 2017, a cuprins 41 de filme: 28 filme artistice (18 filme artistice producție românească și 10 filme artistice realizate în coproducţie), 11 filme documentare şi ştiinţifice şi două filme de animaţie.
Reţeaua cinematografică , existentă la sfârşitul anului 2017 în evidenţele Centrului Naţional al Cinematografiei, a cuprins 90 de unităţi cinematografice cu bandă normală (89 cinematografe și o caravană), în timp ce, în anul 2016, evidenţele Centrului Naţional al Cinematografiei, au cuprins 92 de unităţi cinematografice cu bandă normală. Aceasta a dispus de 385 săli de cinema cu un total de 72,1 mii locuri. Proiecţia cinematografică a cuprins 602,6 mii spectacole , vizionate de 13,9 milioane spectatori.
În anul 2017, au fost distribuite în cinematografe 443 filme, din care 67 filme naţionale (sau coproducții) şi 376 filme străine, în scădere față de anul 2016, când au fost distribuite 505 filme, din care 64 naționale (sau coproducții) și 441 filme străine.

Programul de emisie al staţiilor de radio publice  a fost de 148,0 mii ore program (129,2 mii ore-program au reprezentat emisiuni interne şi 18,8 mii ore program emisiuni externe), cu 6,4 mii ore-program mai puține față de anul 2016.
Staţiile de televiziune publice  au difuzat, în anul 2017, un număr de 52,6 mii ore-program emisie. Din totalul orelor program emise, circa 20% l-au reprezentat programele de evenimente și informații, circa 15% programe de artă și cultură și câte aproximativ 10% programele de știri sau divertisment (fiecare categorie). Programele difuzate în limbile minorităților naționale au totalizat un număr de 1.138 ore-program emisie.
Posturile de radio și televiziune particulare  au difuzat, în anul 2017, prin sistem terestru și digital terestru, prin rețele de comunicații electronice (prin cablu) și prin satelit.
În anul 2017 au funcţionat 522 de posturi particulare de radio care au difuzat terestru un număr de 186,4 mii zile de emisie, din care 375 posturi au difuzat prin programe proprii un număr total de 133 mii zile de emisie.
Două posturi particulare de televiziune au difuzat, în anul 2017, programe în sistem digital terestru cu un număr total de 438 zile de emisie.
În anul 2017, a existat un post de radio particular şi 321 posturi de televiziune particulare care au difuzat prin reţele de comunicaţii electronice (prin cablu).
În anul 2017, au funcţionat 21 de posturi particulare de radio care au difuzat programe prin satelit cu un număr de 7,6 mii zile de emisie şi 86 de posturi de televiziune particulare cu un număr de 30,3 mii zile de emisie.