Studenții inventivi de la Universitatea Dunărea de Jos (UDJ) din Galați vor propune idei de afaceri în cadrul unui laborator de inovare deschisă, primul de acest fel din România. Dezbaterile vor porni de la provocări lansate de persoane private, dar și de firme.

În cadrul laboratorului de la Universitatea Dunărea de Jos, inaugurat miercuri, studenții vor încerca să răspundă unor provocări lansate de reprezentanți ai adminstrației publice și de companii. Concret, participanții la dezbateri vor căuta soluții la diverse probleme ce țin de lumea afacerilor.

Problemele din afaceri vor fi postate pe site-ul oficial programului.

„În universitatea de la Galați am creat un laborator unde studenții vor căuta soluții la rezolvarea unor probleme practice. De exemplu, o societate care dorește să dezvolte un produs, o tehnologie dar nu știe cum, ne cere ajutorul, noi căutăm studenții capabili să ofere răspunsuri. Am avut o firmă care ne-a solicitat un sistem pentru recuperarea căldurii de la patiserii”, a declarat, miercuri, presei, managerul proiectului, profesorul universitar Florin Popescu.

Echipa de studenți care va lucra la acest proiect va avea ca mentor un specialist numit de compania beneficiară, acesta urmând să se întâlnească periodic cu studenții, îi va monitoriza și le va oferi informațiile necesare.

Inițiatorii proiectului spun că principalele avantaje ale laboratorului de inovare sunt schimbarea modului de gândire a companiilor, creșterea încrederii în Universitatea Dunărea de Jos și descoperirea unor procese de producție mai rapide.

Pe de altă parte, studenții, prin participarea la laborator, își găsesc oportunități de carieră și își dezvoltă aptitudinile.

Conform procedurii, universitatea gălățeană va semna contracte de confidențialitate cu firmele care apelează la laboratorul de inovare deschisă. Problema drepturilor de autor va fi reglată între reprezentanții firmei și studenți, au precizat reprezentanții UDJ Galați.
Banii necesari pentru amenajarea laboratorului sunt dintr-un fond transnațional care se adresează țărilor riverane.

„Laboratorul de inovare deschisă a fost creat la Universitatea „Dunărea de Jos” din Galați în cadrul proiectului DA-SPACE – Open Innovation to raise Entrepreneurship skills and Public Private Partnership in Danube Region, în cadrul programului transnational Interreg Danube. Prin programul DA-SPACE au fost create șapte laboratoare de inovare deschisă în șapte țări riverane Dunării”, a anunțat Biroul de Comunicare de la UDJ Galați.

Implementarea proiectului în toate țările participante a costat peste 1,7 milioane de euro.

sursa: mediafax.ro