Județul Galați va avea un sistem modern de management al deșeurilor, cu o investițe de 60 de milioane de euro, fonduri europene. Consiliul Județean a primit, vineri, avizul Autorității de Management Operațional Infrastructură Mare pentru a putea organiza licitația şi desemna constructorul.

Proiectul privind realizarea unei gropi de gunoi în comuna Valea Mărului din județul Galați a fost aprobat de Ministerul Mediului, iar rreprezentanții Consiliului Județean au primit avizul Autorității de Management Operațional Infrastructură Mare din cadrul ministerului pentru a putea organiza licitația de desemnare a constructorului. Dacă nu vor apărea alte impedimente, licitația pentru depozitul de deșeuri de la Valea Mărului va avea loc în câteva luni, iar investiția va fi gata peste doi ani.

„Am obţinut avizul de la autoritatea de management din subordinea Ministerului Mediului şi în şedinţa de marţi a CJ vom aproba indicatorii tehnici astfel încât în perioada noiembrie 2017 – februarie 2018 să putem să facem procedura de achiziţie pentru depozitul de deşeuri menajere de la Valea Mărului. Este una dintre veştile mult aşteptate pentru că este un subiect fierbinte, care interesează pe toată lumea, ca atare depozitul de deşeuri menajere şi linia de sortare vor fi scoase în primă fază la licitaţie – un proiect de peste 13 milioane de euro. Sper ca în 2018, cu puţin noroc, să nu fie probleme şi impedimente la procedura de achiziţie, să începem lucrările din aprilie 2018, ca în 2019 să fie funcţional depozitul de deşeuri de la Valea Mărului şi linia de sortare”, a anunțat, vineri, în cadrul unei conferințe de presă, președintele Consiliului Județului Galați, Costel Fotea.

Potrivit CJ Galați, depozitul de la Valea Mărului va avea o capacitate de stocare de un milion de metri cubi care va fi atinsă în circa 20 de ani de folosire.

Noua rampă de gunoi va avea 15 hectare, iar suprafaţă construită va fi de 1.921 de metri pătraţi. În interior, vor fi drumuri interioare, platforme betonate, spaţiu de recepţie deşeuri, clădire administrativă, garaj şi service auto, dar și o hală cu linie tehnologică pentru sortarea manuală organizată pe 12 posturi dispuse de o parte şi de alta a benzii rulante.
De asemenea, la Valea Mărului vor fi construite o staţie de spălare și un sistem de colectare şi ardere biogaz.

Proiectul de la Galaţi se se întinde pe mai mulți ani, deoarece, în afară rampei de gunoi de la Valea Mărului, în diverse puncte din județ vor fi construite stații de sortare, compostare și tratare ale deșeurilor.

De asemenea, vor fi cumpărate diverse utilaje și mașini pentru transportul gunoiului, iar investiţia totală se va ridica la aproape 60 de milioane de euro, banii urmând să vină prin finanțări europene.

„Sistemul de management integrat al deşeurilor este un proiect de anvergură, de aproximativ 60 de milioane de euro, care include o staţie de tratare mecano-biologică la Galaţi şi o linie de sortare, o staţie de compostare la Tecuci şi o linie de sortare şi o staţie de transfer la Târgu Bujor. În proiect sunt prevăzute şi pubele pentru cetăţeni, mai puţin pentru cei care stau la bloc, maşinile din comune, plus containere mari de transfer de la o localitate la alta. Adică va fi un sistem de management integrat al deşeurilor complet”, a mai declarat președintele CJ Costel Fotea.

În prezent, deşeurile din cea mai mare parte a județului Galaţi sunt depozitate la o groapă de gunoi din județul Brăila, după ce, în luna iulie, rampa de gunoi din Tecuci a fost închisă pentru că nu mai îndeplinea condițiile impuse de Uniunea Europeană.

În prezent doar orașul Galați și din cinci comune limitrofe nu transportă deşeurile în judeâe vecine; aceste comunități utilizează rampa de deșeuri de la Tirighina.

sursa: mediafax.ro