Ministrul Fondurilor Europene, Marius Nica, a semnat vineri contractul de finanțare aferent proiectului „Reabilitare Drumul Nordului – Maramureș”, cu o valoare totală de peste 50 de milioane de euro, din care 49 de milioane de euro fonduri nerambursabile, anunță Ministerul Fondurilor Europene.

Proiectul cuprinde lucrări de reabilitare și modernizare a drumului județean care trece prin localitățile Oarța de Jos, Băsești, Ariniș, Sălsig, Gârdani, Fărcașa, Ardusat, Satulung, Șomcuta Mare, Remetea Chioarului, Coaș, Copalnic Mănăștur și Șișești din judeţul Maramureş.

Investițiile vizează reabilitarea a peste 70 km de drumuri județene, construcția sau modernizarea a 49 de alveole și stații pentru transportul public, dispuse pe întreg traseul ce va fi reabilitat, precum și construcția sau modernizarea a peste 10.000 mp de trotuare. De asemenea, vor fi montate 82 de indicatoare rutiere de semnalistică luminoasă verticală cu celule fotovoltaice pentru treceri de pietoni și peste 18.000 de metri liniari de benzi rezonatoare.

„La finalul celor 50 de luni, perioada de implementare a proiectului, peste 38.000 de locuitori vor avea acces la o infrastructură rutieră secundară modernizată, care asigură accesul și conectarea la coridorul TEN-T 7”, precizează ministerul.

Proiectul este finanțat prin POR (Programul Operațional Regional) 2014-2020, Axa prioritară 6 – „Îmbunătățirea infrastructurii rutiere de importanță regională”, Prioritatea de investiții 6.1 – „Stimularea mobilității regionale prin conectarea nodurilor secundare și terțiare la infrastructura TEN-T, inclusiv a nodurilor multi-modale”.

Drumul Nordului cuprinde următoarele drumuri sau sectoare de drumuri judeţene: DJ 108D (sectorul limita judeţului Sălaj-Ariniş-Rodina-Gârdani), DJ 108A (Gârdani-Fărcaşa-Sârbi-Tămaia-Buzeşti-Ardusat), DJ 182C, DJ 182B (Coaş-Copalnic-Mănăştur-Vad-Lăschia-Făureşti-Şurdeşti), DJ 193 (Ardusat – limita judeţului Satu Mare), DJ 182B (Şomcuta Mare – Coaş), DJ 193 (Ardusat-Colţirea-Hideaga).

Programul Operațional Regional (POR) 2014 – 2020 are ca obiectiv general creşterea competitivităţii economice şi îmbunătăţirea condiţiilor de viaţă ale comunităţilor locale şi regionale, prin sprijinirea dezvoltării mediului de afaceri, infrastructurii şi serviciilor, pentru dezvoltarea durabilă a regiunilor, astfel încât acestea să îşi poată gestiona în mod eficient resursele şi să îşi valorifice potenţialul de inovare şi de asimilare a progresului tehnologic.

sursa: mediafax.ro