Ministrul Finanțelor, Eugen Teodorovici, a susținut că angajații ANAF nu au voie să se plângă, după ce aceștia au spus că se lovesc de probleme legate de evaziunea fiscală și că aceasta este prea slab definită.

„Angajaţii ANAF nu au voie să se plângă. Obligaţia lor era să vină să propună conducerii, de-a lungul timpului, soluţii pentru problemele pe care dânşii le culeg de la contribuabili. Să stea la ghişeu sau să stea în spatele biroului şi să se plângă nu cred că este corect. Dar împreună o să găsim cele mai bune formule şi pentru a identifica şi pentru a clarifica şi pentru a acţiona aşa cum trebuie în mod legal, pentru ca infracţiunea să scadă”, a răspuns Teodorovici, întrebat dacă are o inițiativă legislativă pentru a redefine mai clar evaziunea fiscală, după ce angajații ANAF s-au plâns în acest sens.

În privinţa conducerii ANAF, ministrul de Finanțe a precizat că astăzi există o conducere care lucrează.

„Este o conducere, tot sistemul trebuie să lucreze, nu trebuie să aştepte cineva o schimbare. Atâta timp cât este azi o conducere. Am rugat câţiva colegi, miniştri de finanţe din alte state, să trimită fiecare ce au ei la nivelul acelor administraţii fiscale, pentru a semnala mai departe la nivelul fiscului nostru, indiferent cine este acolo. Ca principiu de bază, fiecare îşi asumă nişte indicatori de performanţă şi mai departe, în structură, se face la fel”, a spus Eugen Teodorovici.

Sursa: Mediafax