Tinerii trebuie să economisească bani investind la bursă în acțiuni și obligațiuni, iar pe termen lung profiturile pot fi mai mari decât în cazul lui depozit bancar, a declarat luni Adrian Tănase, CEO-ul Bursei de Valori București (BVB), la evenimentul de lansare a programului Global Money Week.
Depozitul Bancar nu este alternativa potrivit pentru economii, ci acestea se țin în valori imobiliare la bursă, a precizat Adrian Tănase.
Potrivit directorului BVB, cifrele arată că investițiile la Bursă, în acțiuni și obligațiuni au fost mai profitabile pe termen lung decât depozitele bancare.

„Tinerii trebuie să se gândească la pensie de când au intrat în câmpul muncii. Școala te învață o meserie, te învață să faci bani, iar educația financiară te învață să nu cheltuiești toți acești bani. Cum faci acest lucru? Un răspuns pot să fie depozitele bancare, însă este unul greșit. Depozitul bancar nu este o alternativă pentru economii, acestea se țin la Bursă”, a mai spus Adrian Tănase.

„Nu trebuie să investești bani de care vei avea nevoie pe termen scurt. Trebuie să bagi bani pe care știi că vrei să îi acumulezi până la bătrânețe”, a mai precizat Adrian Tănase.

„Clopoțelul sună la BVB” a deschis seria evenimentelor organizate de Autoritatea de Supraveghere Financiară (ASF) în cadrul Global Money Week, care va avea loc în perioada 12-18 martie 2018.

La eveniment au participat 90 de elevi din clasa a X-a de la „Școala Superioară Comercială Nicolae Kretzulescu”, care au învățat prin intermediul jocurilor de rol ce înseamnă educația financiară și necesitatea popularizării bursei și a investițiilor în rândul tinerilor.