Numărul localităţilor incluse în cea de-a doua etapă a proiectului de extindere şi reabilitare a reţelelor de apă şi canalizare din judeţul Tulcea este de peste 6 ori mai mare decât cel din prima etapă a proiectului, fiind 26, potrivit directorului societăţii Aquaserv SA, Ion Caraman.

“În prima etapă a proiectului de reabilitare şi extindere a reţelelor de apă şi apă uzată au fost incluse patru localităţi, municipiul Tulcea şi oraşele Sulina, Isaccea şi Măcin. În a doua etapă a proiectului, sunt incluse 26 de localităţi, după ce iniţial am vorbit ca 15 dintre ele să facă parte din acest proiect“, a declarat directorul societăţii Aquaserv SA.

Caraman a mai spus că, în momentul de faţă, firma care a câştigat contractul de consultanţă lucrează la identificarea soluţiilor investiţionale pentru cele 26 de localităţi, astfel încât, la sfârşitul anului viitor, să fie finalizate caietele de sarcini pentru licitaţiile care vor avea loc în cadrul proiectului.

“Printre cele 26 de localităţi se află sate din Delta Dunării care nu au avut niciodată reţele de apă potabilă, printre acestea fiind Cardon, Letea, CA Rosetti”, a afirmat Caraman.

În acelaşi timp, societatea Aquaserv SA face demersuri pe lângă Administraţia Naţională Apele Române pentru a finaliza lucrările de apă şi canalizare în unele sate izolate din Deltă, care au fost începute de peste 10 ani, astfel încât societatea tulceană să le preia în administrare şi să le modernizeze.

De asemenea, se fac demersuri pentru încheierea lucrărilor din cele trei contracte din prima etapă a proiectului. “La unul dintre contracte se lucrează în prezent, o parte dintre lucrările prevăzute în cel de-al doilea s-au încheiat deja, iar în luna februarie a anului viitor contractul va fi încheiat în proporţie de 100%. De asemenea, până la sfârşitul anului, vom scoate la licitaţie contractul care a fost câştigat de două firme ce au dat faliment sau au intrat în insolvenţă după adjudecare”, a mai spus directorul Aquaserv SA.

Valoarea totală a lucrărilor prevăzute în cadrul celor trei contracte aferente primei etape a proiectului de modernizare şi extindere a reţelelor de apă şi canalizare din judeţ este de 42,9 milioane de lei, iar fondurile provin din Programul Operaţional Infrastructură Mare 2014-2020.

Contractul în cadrul căruia se caută soluţii de investiţii în reţeaua de apă şi canalizare din cele 26 de localităţi din judeţ a fost semnat în luna aprilie a acestui an şi are o valoare totală de aproximativ 9 milioane de lei.

În perioada 2007-2013, societatea Aquaserv SA a atras cea mai mare finanţare alocată României prin Programul Operaţional Sectorial Mediu, respectiv circa 113 milioane de euro, pentru reabilitarea şi extinderea reţelelor şi apă şi apă uzată din municipiul Tulcea şi din oraşele Isaccea, Măcin şi Sulina.

În perioada 2014-2020, societatea Aquaserv SA, operatorul regional de servicii de apă şi canalizare din judeţ, care se află în subordinea autorităţilor tulcene, intenţionează să realizeze lucrări în valoare totală de aproximativ 90 de milioane de euro.