Acționarii Transgaz sunt convocați la o adunare generală pentru data de 27 noiembrie, principalul punct pe ordinea de zi fiind prezentarea unei informări referitoare la încheierea unui contract de împrumut de 50 de milioane de euro din partea Băncii Europene de Investiții (BEI).

Primul punct pe ordinea de zi a întrunirii este „prezentarea informării privind încheierea contractului de împrumut în valoare de 50 de milioane de euro cu Banca Europeană de Investiții pentru finanțarea Etapei I a BRUA”, se arată într-un comunicat transmis vineri de societate către Bursa de Valori București.

Informarea respectivă, în format electronic, „va fi disponibilă pe pagina de internet a societăţii la adresa www.transgaz.ro, link-ul Informaţii Investitori/Adunarea Generală a Acţionarilor, atât în limba română, cât şi în limba engleză, începând cu data de 27 octombrie 2017”, sde menționează în comunicat.

De asemenea, „Anexele 1-2 sunt disponibile și vor putea fi consultate de către acționari la sediul companiei din Mediaș, P-ta C.I Motas, nr.1, parter, camera 4, începând cu data de 27 octombrie 2017 între orele 8.00 și 1500 sau vor fi puse la dispoziția acționarilor la cerere, cu respectarea prevederilor legale în vigoare”, a mai anunțat Transgaz.

La data de 28 septembrie, reprezentanții la vârf ai statelor partenere care vor dezvolta proiectul BRUA (Bulgaria-România-Ungaria-Austria) au semnat, la București, un memorandum prin care se angajează că îl vor finaliza, execuția efectivă urmând să demareze în prima parte a anului viitor.

Autoritățile de la București au emis documentația de construire și derulează licitații pentru atribuirea lucrărilor (partea de proiectare și partea de echipamente pentru stații), a anunțat, atunci, ministrul român al Energiei, Toma Petcu.

„Au fost semnate deja contractele și urmează ca în decembrie să fie semnate contractele pentru partea de execuție, avem finalizată și achiziția de conductă”, a spus Toma Petcu.
Prin memorandum, toate țările partenere au stabilit că va fi o interconectare de tip „reverse-flow” (în ambele sensuri de circulație a combustibilului), în toate cele patru state.

sursa: mediafax.ro