“BambinO”, o operă dedicată copiilor cu vârste între 6 și 18 luni, va fi pusă în scenă la Metropolitan Opera din New York, în aprilie, iar prestigioasa instituție speră astfel să “construiască” publicul viitorului, transmite AFP.

“BambinO” este o creație a compozitorului scoțian Lliam Paterson, are o durată de circa 40 de minute și a fost deja jucată la Festivalul de la Manchester, Marea Britanie, anul trecut.

Opera este pusă în scenă de Phelim McDermott, regizorul spectacolului “Cosi fan tutte”, de Wolfgang Amadeus Mozart, din actuala stagiune a Met.

Cele zece reprezentații gratuite “BambinO”, care vor avea loc în perioada 30 aprilie – 5 mai, sunt exclusiv rezervate copiilor cu vârste între 6 și 18 luni, însoțiți de câte un adult.

Doar doi interpreți vor fi pe scenă, acompaniați de doi instrumentiști.
Povestea operei evocă o întâlnire între o pasăre zburătoare și un pui de găină.

“În încercarea continuă a Met de a construi publicul viitorului, am decis să demarăm totul de la vârste fragede”, a declarat directorul general al Met, Peter Gelb, într-un comunicat.

În acest demers, instituția s-a asociat cu cercetători de la Universitatea Columbia din New York, care vor observa comportamentul micuților în timpul spectacolelor.

Sursa: Mediafax