Siemens și Alstom au fost de acord ca afacerile feroviare să fuzioneze, pentru a crea cea mai mare companie europeană de transport, încercând, astfel, să concureze cu cea din China, potrivit Bloomberg.

Compania germană Siemens va transfera producerea de trenuri, mașini și echipament de semnalizare către firma franceză Alstom în schimbul unei cote de 50% din compania care se va crea și va fi numită Siemens Alstom.

Siemens Alstom, cu vânzări de 15,3 miliarde de euro, își va păstra sediul în Paris și va rămâne listată la Bursa din Paris. Directorul general al Alstom, Henri Poupart-Lafarge, își va menține funcția, iar președintele noii companii va fi numit de Siemens.
Acordul îi va oferi companiei germane Siemens control asupra unui simbol al industriei franceze care a dezvoltat trenurile de mare viteză (TGV) care traversează țara cu 300 de kilometri pe oră, notează Bloomberg.

Guvernul președintelui Macron a susținut acordul după ce a primit asigurări în privința locurilor de muncă.
„Trebuie să ne îmbunătățim abilitatea de a concura. Un jucător dominant din Asia a schimbat dinamica pieței globale”, a transmis directorul general al Siemens, Joe Kaeser.
Siemens Alstom, care va avea aproape 62.000 de angajați, va deveni al doilea cel mai mare producător de locomotive și automotoare, după compania chineză CRRC Corp.

sursa: mediafax.ro