Coaliția pentru Dezvoltarea României (CDR) solicită Guvernului să nominalizeze în mod public, daca are dovezi clare că sunt companii cu capital autohton sau străin care nu respectă legea și să informeze instituțiile abilitate. Mesajul a fost transmis într-o scrisoare deschisă adrestă Primului Ministru, Mihai Tudose, ca răspuns la afirmația acestuia, în numele Guvernului României, conform căruia mediul de afaceri este cel care generează lipsa de fonduri la buget pentru școli, infrastructură sau servicii medicale.

Banii care susțin administrația publică, profesorii și medicii sunt asigurați de mediul privat

CDR consideră că este un mesaj profund fals și dăunător societății românești. “Negreșit și în mediul privat (ca și în zona bugetară) se fac greșeli, există probleme, sunt persoane și companii care fac evaziune fiscală și nu respectă legile. Dar în marea sa majoritate, mediul de afaceri este corect și este cel care produce bunăstare în România. Companiile cu capital străin (multe dintre ele multinaționale), băncile și sute de mii de antreprenori români își respectă angajații și legile țării. Ei sunt cei care asigură banii din care sunt plătiți profesorii și doctorii, magistrații și judecătorii, din care sunt construite școlile și spitalele. Banii care susțin administrația publică. Banii din care se dezvoltă România. Toate aceste companii și toți acești antreprenori trebuie respectați”, se arată în scrisoarea deschisă.

Reprezentanții CDR afirmă că anul 2018 va fi un an greu pentru România, pentru politicieni, cetățeni și companii, deopotrivă, în condițiile în care Guvernul a adoptat în regim de urgență actul normativ care schimbă Codul Fiscal, cu aplicare efectivă peste 7 săptămâni.

Coaliția pentru Dezvoltarea României a transmis către Guvern, înainte de aprobarea Ordonanței care modifică Codul Fiscal, numeroase mesaje de îngrijorare generală, dar și observațiile propuse Ministerului de Finanțe, însă acestea nu au fost considerate suficient de relevante de către autorități pentru a fi puse în aplicare.

“Domnule Prim Ministru, cetățenii României au dovedit că își găsesc repede alternative de a trăi și în alte țări. Pentru a crea prosperitate în România, mediul privat are nevoie de respect, încredere și predictibiltate, din partea celor care conduc țara”, se arată în scrisoarea oamenilor de afaceri.

Coaliția pentru Dezvoltarea României reunește peste 2.000 de companii, care angajează peste 600.000 de oameni și generează anual afaceri de peste 50 miliarde de euro.