Compania sud-coreeană Samsung Electronics a anunțat, marți, că a înregistrat un profit net record de 10 miliarde de dolari în al treilea trimestru de anul acesta, în creștere cu 147% față de aceeași perioadă a anului trecut, potrivit The Guardian.

Profitul din perioada iulie-septembrie s-a majorat datorită cererii de cipuri de memorie și a creșterii vânzărilor de telefoane, punându-se accent pe noua generație de telefoane Galaxy Note 8.

Compania produce cipuri de memorie pentru calculatoarele, serverele și dispozitivele mobile proprii, dar și pentru companiile rivale, precum Apple.

Cel mai mare producător de semiconductoare, televizoare și telefoane a anunțat, de asemenea, că a înlocuit directorii celor trei mari afaceri. Astfel, Kim Ki-nam va conduce divizia de soluții care fabrică componente precum cipuri de memorie, compania care a adus cea mai mare parte a profitului din al treilea trimestru.

Samsung Electronics face parte din Samsung Group, al cărui moștenitor, Lee Jae-Yong, a fost găsit vinovat de mită, în luna august. Lee a fost condamnat la cinci ani de închisoare, dar susține că este nevinovat.

sursa: mediafax.ro