Municipiul Constanţa susţine implementarea şi promovarea unor politici specifice care privesc accelerarea tranziției către energii regenerabile prin introducerea tehnologiilor și produselor pe bază de hidrogen, ca parte a obiectivelor de eliminare a dioxidului de carbon emis în sistemul de transport.

Primarul municipiului Constanța, domnul Decebal Făgădău, împreună cu preşedintele Comitetului European al Regiunilor, domnul Karl-Heinz Lambertz și directorul executiv al Fuel Cells and Hydrogen 2 Joint Undertaking, domnul Bart Biebuyck, au participat astăzi la Conferința Comună la nivel înalt Set-Plan&ENVE cu tema „Realizarea procesului de tranziție energetică la nivel local“.

Oficialii au parcurs distanța Constanța – București la bordul unui autoturism Toyota Mirai, alimentat cu hidrogen, vehicul care utilizează o tehnologie inovativă dezvoltată recent și care a fost prezentat la Conferința  Set-Plan&ENVE. Cu o autonomie de 650 de kilometri, autoturismul transformă hidrogenul în electricitate, se realimentează în doar trei minute şi nu poluează.

„Este foarte importantă puterea exemplului, aşa că nu pot decât să felicit Primăria Municipiului Constanţa pentru această viziune inovativăˮ, a declarat  directorul executiv al Fuel Cells and Hydrogen 2 Joint Undertaking, domnul Bart Biebuyck.

În urmă cu un an, primarul Decebal Făgădău a semnat un memorandum cu Fuel Cells and Hydrogen 2 Joint Undertaking, acesta fiind un prim pas în tranziția energetică, de la integrarea soluțiilor cu emisii reduse de carbon și a celor de e-mobilitate, până la producerea și consumul de energii regenerabile.