Prefectul Marian Şerbescu a avut în cursul zilei de joi o întrevedere cu ambasadorul Republicii Polone la Bucureşti, Marcin Bartłomiej Wilczek, în cadrul căreia s-a discutat şi posibilitatea înfiinţării unei legături aeriene directe între Iaşi şi Varşovia. Prefectul a declarat presei că la întâlnire au participat şi preşedintele Consiliului Judeţean, Maricel Popa, şi preşedintele Camerei de Comerţ şi Industrie Iaşi, Paul Butnariu, se arată într-un comunicate de presă.

“În cadrul discuţiilor purtate, a fost accentuat interesul reprezentat de Iaşi, ca pol universitar şi furnizor de cadre înalt calificate, pentru investitorii polonezi, mai ales că la Universitatea Alexandru Ioan Cuza există cursuri de limba polonă. De asemenea, există discuţii avansate ca în perioada următoare să dezvolte afaceri la Iaşi un important investitor polonez. Totodată, s-a discutat şi despre posibilitatea înfiinţării unei noi curse aeriene, pe relaţia Iaşi – Varşovia, ceea ce va însemna şi prezenţa la Iaşi a unui nou operator aerian, compania poloneză LOT”, a declarat prefectul Marian Şerbescu.