Primăria Capitalei a început lucrările de consolidare şi reabilitare la 22 de imobile, după cum informează un comunicat de presă al Orimăriei Municipiului Bucureşti (PMB).

În ultimele trei decenii, în Bucureşti au fost reabilitate doar 20 de clădiri

Primăria Municipiului Bucureşti prin Compania Municipală Consolidări a demarat, începând din luna noiembrie 2017, un amplu program de punere în siguranţă, consolidare şi reabilitare a clădirilor cu risc seismic din Capitală.

Pentru acest domeniu prioritar s-au alocat anul acesta 10 milioane de euro şi au fost înfiinţate entităţi clare care să acţioneze rapid şi eficient pentru a recupera aproape 30 de ani de amânări.

În ultimele opt luni, au început lucrările de consolidare la 22 de clădiri din centrul Bucureştiului.
Două dintre cele 22 de clădiri au fost demolate din motive de siguranţă având toate avizele necesare, iar la celelalte 20 lucrările se afla în diverse stadii de execuţie.

În acest moment sunt şantiere deschise la 20 de clădiri: la 5 dintre acestea (Blănari nr. 2-6-8-10 şi Franceză nr. 30) lucrările de punere în siguranţă au fost deja finalizate şi a început consolidarea propriu-zisă, iar la alte 15 a fost demarată prima etapă a procesului de consolidare, adică punerea în siguranţă.

Imobilele la care se lucrează pentru consolidare şi reabilitare sunt următoarele:
– Blănari nr. 2-6-8-10
– Franceza nr. 30
– Spătarului nr. 36
– Str Baia de Fier nr. 5
– Str Bărăţiei nr. 50
– Calea Moşilor nr. 215 E / 195
– Str Lipscani nr. 75
– Str Mătăsari nr. 44
– Str Mantuleasa nr. 11
– Calea Moşilor nr. 82
– Sfinţilor nr. 13
– Str sg. Năstase Pamfir nr. 24
– Calea Moşilor nr. 74
– Calea Moşilor nr. 84
– Calea Şerban Voda nr. 107
– Str Gladiolelor nr. 11
– Str. Biserica Enei nr 14

Toate cele 20 de clădiri enumerate mai sus sunt construite în perioada anilor 1900, se afla în centrul Bucureştiului, o parte dintre ele fiind monumente istorice. Acestea erau foarte degradate şi prezentau un pericol public atât pentru cetăţenii care locuiau în ele cât şi pentru cei care tranzitau zona.

Familiile care locuiau în clădirile la care au început lucrările de punere în siguranţă şi consolidare au fost mutate în locuinţele de necesitate deţinute de Primăria Capitalei, în Piaţa Naţiunile Unite, locuinţe modernizate recent.

Administraţia Municipală Clădiri cu Risc Seismic a ridicat în catalogul electronic SICAP un număr de 14 documentaţii pentru efectuarea de expertize tehnice şi DALI.

Un număr de 18 imobile sunt în faza de reproiectare, având în vedere schimbările din normativele în construcţii şi legislaţia în domeniu şi un număr de 5 imobile vor intra în pregătirea documentaţiei de proiectare, la solicitarea locatarilor care s-au adresat AMCCRS.

În şedinţa de CGMB din data de 14 iunie, au fost transferate un număr de 8 imobile de la AFI către AMCCRS, pentru a se pregăti documentaţia în vederea consolidării acestora.