Ministrul Sănătăţii, Sorina Pintea, susține realizarea celor 3 spitale regionale de urgență, de la Iași, Craiova și Cluj-Napoca reprezintă prioritatea sa, menționând, joi, că acestea înregistrează întârzieri deoarece s-a început cu proiecte fantasmagorice și studii de fezabilitate nerealiste.

Sorina Pintea de declarat, joi seară, presei, la Cluj-Napoca, la conferința ”Politici de sănătate în oncologie” că proiectele de spitale trebuie date pe tavă consultanţilor, pentru a le face un design apropiat de nevoile societății.

„S-a început cu proiecte fantasmagorice, foarte mari. S-au făcut nişte studii de fezabilitate nerealiste, care nu corespundeau nevoilor noastre. Au devenit prioritatea mea pentru că în acest moment suntem pe ultima sută de metri, în sensul că avem finanţare prin POR şi treaba noastră acum este să facem studiile de fezabilitate şi să le depunem. Dar, din fericire, Clujul s-a mişcat foarte repede, şi ca autorități locale. Dar mai avem o problemă şi la Cluj, un transfer de teren de la Ministerul Apărării la Ministerul Sănătăţii. Avem o problemă la Craiova, avem probleme şi la Iaşi din punctul acesta de vedere. Dar, mai mult, avem probleme cu mentalităţile. Noi suntem cei care trebuie să creăm aceste spitale, să le dăm pe tavă consultanţilor să le facă un design apropiat de nevoile noastre”, a spus Pintea.

În ceea ce privește Spitalul Regional de Urgență Cluj, ministrul Sănătății a menționat că acesta va începe în timpul mandatului său, și speră ca tot în acest mandat contrucția va fi finalizată.

”Nu pot să dau termene. Nu pot să spun că vom face spitalul într-o zi. În momentul în care vor fi depuse studiile de fezabilitate, va fi depus proiectul la Bruxelles, în cursul acestui an, după semnarea contractului de finanţare, atunci vă mai spun. Am reabilitat un spital şi ştiu ce înseamnă termenele. De aceea, nu pot să spun că îl vom face mâine. Dar le vom face, asta e cel mai important. Pentru că există voinţă politică, există voinţa Bruxelles-ului şi există voinţa noastră”, a mai spus ministrul Sănătății.

Sursa: Mediafax