Firmele care vor să beneficieze de fonduri nerambursabile prin intermediul ediţiei din 2018 a programului de internaţionalizare s-ar putea înscrie încă din luna noiembrie a acestui an în aplicaţia specifică, a declarat, pentru AGERPRES, Sterică Fudulea, secretar de stat în Ministerul pentru Mediul de Afaceri, Comerţ şi Antreprenoriat (MMACA).

Potrivit acestuia, au fost semnate până acum 37 de acorduri financiare nerambursabile, din ediţia 2017 a programului.

“Următoarele 60 vor fi semnate de luni până miercuri şi mai avem încă 20 de companii de la care aşteptăm clarificări pentru a le selecta pe ultimele dintre ele, pentru că vom depăşi 100 de societăţi susţinute din programul de internaţionalizare, care susţine individual producătorul român sau furnizorul de servicii”, a spus Fudulea.

El a precizat că mai este timp suficient în ultimele trei luni ale anului pentru ca firmele să folosească aceşti bani şi să aducă deconturile până pe 10 decembrie, astfel încât până la finele anului să primească banii.

“Urmează să deschidem procedura, aplicaţia, şi pentru anul următor. Sper că poate la finalul lunii octombrie – începutul lunii noiembrie să deschidem aplicaţia pentru cei care vor să beneficieze de programul de internaţionalizare la anul, să poată să semneze AFN-urile (acordurile financiare nerambursabile – n. r.) anul acesta, ca să facă cheltuielile începând cu anul viitor”, a adăugat Fudulea.

Suma maximă pe care o poate accesa o firmă prin acest program este 50.000 de lei, grantul acoperind 90% din cheltuielile totale.

Programul are un buget total de 71 de milioane de lei pentru perioada 2017-2020. Pentru acest an, bugetul este de 5 milioane de lei, sumă care va creşte la 20 de milioane în 2018, la 22 de milioane în 2019 şi la 24 de milioane în 2020. AGERPRES/(AS – autor: Florentina Cernat, editor: Oana Tilică)

SURSA:  www.agerpres.ro