In vacanta de iarna, romanii au preferat ‘Jumanji: Aventura in jungla’ – un film de aventura pentru intreaga familie. Acesta nu doar ca a atras 94.477 spectatori si incasari de 2.131.370 lei in weekend-ul de lansare (29-31 decembrie 2017), dar s-a mentinut pe primul loc si intre 5-7 ianuarie a.c., cu 87.048 spectatori si incasari de 2.000.229 lei, ceea ce-l face lider detasat in box-office-ul national pentru al doilea week-end consecutiv, se arata intr-un comunicat de presa al InterComFilm Distribution.
Totodata, acelasi distribuitor ocupa si locul secund in clasament, cu thrillerul ‘Insidious The Last Key’, care a cumulat 38.748 de spectatori si incasari de 727.671 lei.
‘Jumanji: Welcome to the Jungle’ / ‘Jumanji: Aventura in jungla’ duce la un nou nivel povestea din primul film ‘Jumanji’ (1995), care a incantat generatii de cinefili din intreaga lume.
Aflati la ‘detentie’, patru adolescenti foarte diferiti, colegi de liceu, primesc sarcina de a face curatenie intr-un depozit plin de vechituri al liceului. Asa descopera, pe o veche consola video, un joc necunoscut, ‘Jumanji’, si decid sa-l incerce.
Nici prin gand nu le trece insa ce urmeaza sa se intample!
Odata ce-si aleg personajele din joc, sunt absorbiti in lumea Jumanji si se transforma in acele personaje: Spencer cel emotiv, sensibil si alergic la orice devine Dr. Smolder Bravestone, neinfricat arheolog si explorator (interpretat de Dwayne ‘The Rock’ Johnson); Bethany, vedeta scolii, obsedata de propria imagine, se transforma in doctorul Shelly Oberon, expert in cartografie, arheologie si paleontologie – un barbat rotofei, intre doua varste (Jack Black), atleticul Fridge intra in pielea lui Franklin ‘Moose’ Finbar -€“ expert in zoologie si armament, dar de talia lui Kevin Hart, iar Martha cea intelectuala si brutal de sincera, o prezenta cam stearsa, devine luptatoarea de arte martiale Ruby Roundhouse (Karen Gillan).
O comedie de actiune 3D, cu efecte speciale din plin
Jocul confera fiecaruia dintre cei patru protagonisti atat abilitati speciale, cat si slabiciuni, asa ca, pentru a-si duce cu bine misiunea la capat, eroii trebuie sa-si foloseasca atuurile cu bagare de seama pentru a depasi pericolele intampinate, mai ales ca au doar trei vieti, inamicii ii urmaresc indeaproape, iar “colegii”€ de aventura se mai tin si de farse. Pentru a scapa cu viata, sunt nevoiti sa se autodepaseasca si sa se ajute reciproc. Altfel, risca sa ramana blocati pentru totdeauna in lumea Jumanji! Cum se descurca vedeti la cinema, in “€œJumanji: Aventura in jungla”€. In alte roluri ii veti recunoaste pe Nick Jonas (alias Alex, un baiat captiv de 20 de ani in lumea jocului Jumanji) si Bobby Cannavale, care-l interpreteaza pe maleficul Van Pelt, liderul unei temute gasti de banditi.
Productie Matt Tolmach / Seven Bucks, prezentata de Columbia Pictures si distribuita de InterComFilm Distribution, noul ‘Jumanji: Welcome to the Jungle’ / ‘Jumanji: Aventura in jungla’ are o durata de 119 minute si este recomandat pentru audienta generala. Regia ii apartine lui Jake Kasdan, iar scenariul este realizat de Chris Mckenna & Erik Sommers si Scott Rosenberg & Jeff Pinkner, dupa o poveste de Chris Mckenna, inspirata, la randul ei, de cartea Jumanji a lui Chris Van Allsburg. Trailerul poate fi urmarit aici.