Cererea brută de spații industriale și de logistică a crescut anul trecut cu circa 15%, la peste 525.000 de metri pătrați, înregistrând un nou maxim istoric, informează un comunicat al JLL Romania.

Cea mai mare parte a cererii a venit din partea companiilor de logistică, transport și distribuție, care au închiriat în total 290.000 de metri pătrați, adică peste 55% din total. Retailerii au fost de asemenea printre cele mai active companii anul trecut, suprafața contractată de aceștia cumulând peste 110.000 metri pătrați, adică puțin sub un sfert din totalul închiriat. Pentru activități de producție au fost închiriați aproape 100.0000 de metri pătrați, însă merită de menționat faptul că aceste companii preferă cu predilecție să dețină în proprietate spațiile de producție. Din acest motiv, ponderea închirierilor de astfel de spații nu reflectă dinamica acestui sector, precizează comunicatul.

Un alt element pozitiv al pieței îl reprezintă faptul că aproape 430.000 de metri pătrați, respectiv peste 80% din suprafața totală închiriată în 2017, reprezentă cerere nouă – contracte noi de închiriere, extinderi și pre-închirieri, restul fiind reînnoiri de contracte și relocări.

”Deși turbulent din punct de vedere legislativ și politic, anul 2017 a arătat foarte bine la nivelul indicatorilor macroeconomici: investiţiile străine directe au crescut la un nivel record, PIB-ul a avut un avans neașteptat, impulsionat de consum (2017 a fost al doilea an consecutiv cu o creștere de peste 10% a consumului). Acest tablou a încurajat dezvoltarea pieței chiar mai mult decât am previzionat la începutul anului”, a declarat Costin Bănică, Associate Director, Head of Industrial Agency JLL Romania.

Structura pe regiuni a cererii plasează Bucureștiul pe prima poziție în topul preferințelor, cu 280.000 metri pătrați (53% din total). Pe poziția a doua se află Timișoara – 76.200 metri pătrați, urmată de Pitești – 50.000 metri pătrați. În Roman suprafața tranzacționată a cumulat 32.000 metri pătrați, în Cluj 25.250 metri pătrați, iar în Ploiești 24.700 metri pătrați.

”Piața este în continuare captivă în câteva zone din țară – București, Vest și Centru. Cu puține excepții, cererea, dar și oferta nouă s-au orientat și în acest an spre locațiile consacrate, devenite deja poli de dezvoltare. Din acest punct de vedere există un dezechilibru pe piață, care se va menține atâta timp cât nu vor fi rezolvate problemele legate de disponibilitatea forței de muncă și infrastructură”, a menționat Costin Bănică.

În 2017, dezvoltatorii au finalizat proiecte care au totalizat aproape 360.000 metri pătrați, din care 242.000 metri pătrați (67% din total) au fost construite în București și Ilfov. Circa 40.000 metri pătrați au fost livrați în Cluj, iar 34.000 metri pătrați în Timișoara. La Roman, am consemnat prima dezvoltare de spațiu modern prin finalizarea depozitului Profi de către WdP, în suprafață de 33.500 metri pătrați.

”Piața românească va rămâne și în acest an în atentia chiriașilor. Sentimentul investitorilor se menține pozitiv, ceea ce ne face să credem că și în 2018, piața industrială și de logistică va avea o performanță remarcabilă”, a adăugat Costin Bănică.

JLL este o firma specializată în servicii profesionale și de management al investițiilor, dedicate domeniului imobiliar, cu venituri anuale globale de 5,4 miliarde dolari, ce activează în 280 de sucursale din 80 de țări.

sursa: mediafax.ro