ING România a lansat marți, 12 septembrie, primul credit digital de nevoi personale, care poate fi obținut online în aproximativ 15 minute. Produsul bancar va fi disponibil treptat, în următoarele două săptămâni, informează Mediafax.

Condițiile privind împrumutul vor fi aceleași ca și în cazul celui obținut în agenții (aceleași costuri și valoarea maxima împrumutată de 90.000 de lei), fără documente suplimentare.

Creditul instant digital se poate obține în baza protocolului cu ANAF și a semnăturii electronice certificate, care înlocuiește semnătura fizică și al cărei cost este suportat de bancă.

Întregul proces durează circa 15 minute

Etapele de obținere a acestui tip de credit includ completarea datelor cu character personal de către solicitant, obținerea instantanee a semnăturii electronice calificate, verificarea solvabilității solicitantului la ANAF și Biroul de Credit, semnarea electronica a documentelor, după care suma aprobată este transferată în contul clientului. Toată documentația este transmisă pe adresa de mail atașată contului, iar întregul proces durează circa 15 minute.

Pot obține un astfel de credit persoanele care au cel puțin 18 ani, au fost angajate timp de minimum un an și cel puțin șase luni la actualul angajator, au venituri stabile (salariu sau pensie) raportate la ANAF, de minimum 1000 de lei.

Pentru obținerea unui împrumut online sau la agenție, se achită o taxa de analiză de 200 de lei, iar dobânda anuală variază între 8,25% și 11,95%, în funcție de veniturile încasate de solicitant în contul ING și de alegerea asigurării și valoarea împrumutului.