Hillary Clinton a citit din cartea despre Trump “Fire and Fury” la gala Grammy 2018. Ea a participat, printr-o înregistrare video, la gala Grammy 2018, numărându-se printre mai multe vedete care păreau că “dau audiţie” citind din controversata carte “Foc şi Furie: În interiorul Casei Albe conduse de Donald Trump”, scrisă de jurnalistul Michael Wolff, potrivit Reuters.

Alături de Hillary Clinton, au mai participat la “casting” John Legend, Cher, Snoop Dogg, Cardi B și DJ Khaled.

Gazda show-ului, James Corden, a facilitat prezentarea acestei parodii de pe scenă, spunând că președintelui american Donald Trump îi plac premiile. El a spus că este posibil ca, anul viitor, cineva să câștige un Grammy pentru un audiobook despre Trump.

“De ce citesc gunoiul ăsta? Nu cred asta. Nu cred că aşa îşi trăieşte cu adevărat viaţa”, se întreabă Cardi B.

După ce mai multe vedete îşi citesc textul, Hillary Clinton apare “să dea o audiţie”.

“S-a temut mult timp că va fi otrăvit – motiv pentru care îi plăcea să mănânce la McDonald’s. Nimeni nu ştia că vine (la restaurant, n.r.), iar mâncarea era preparată dinainte, în condiţii sigure”, a citit Clinton.

În timp ce mulţimea din sală o aclama, Corden a spus”Asta ea – ea este”, arătând spre Clinton ca şi cum ar fi câştigat audiţia.

“Crezi?”, a replicat Clinton zâmbind. “Am un Grammy pregătit?”, a mai întrebat ea.

Multora le-a plăcut momentul comic, însă alții, precum ambasadorul SUA la ONU, Nikki Haley, au fost de părere că a distrus show-ul. Haley a scris pe platforma online Twitter mesajul “ce rușine”.

Cartea “Foc şi Furie: În interiorul Casei Albe conduse de Donald Trump”, scrisă de jurnalistul Michael Wolff, pe care Casa Albă o consideră drept o lucrare plină de “afirmaţii false”, va fi adaptată pentru micile ecrane. Drepturile asupra cărții lui Michael Wolff – care a scris, printre altele, că Donald Trump ar fi fost “tulburat” de victoria electorală, că nu i-a plăcut ceremonia de învestitură în funcţia de preşedinte al SUA şi că se temea în Casa Albă – au fost achiziționate de compania Endeavor Content. Producător al adaptării TV va fi chiar Michael Wolff.

Cartea “Foc şi Furie: În interiorul Casei Albe conduse de Donald Trump” este o compilație de mărturisiri ale unor apropiați ai președintelui american privind cele 18 luni de campanie electorală și perioada scursă de la alegerea acestuia ca șef de stat. Wollf scrie că anturajul președintelui se îndoiește de capacitățile de a guverna ale lui Trump, descris în acest volum ca un incompetent, un șef de stat care nu citește aproape nimic și își petrece serile uitându-se la televizor și telefonându-le prietenilor să se plângă.

Autorul mai vorbește despre presupusele ambiţii prezidenţiale secrete ale Ivankăi Trump şi oferă date despre aprecierea pe care Donald Trump o are pentru magnatul Rupert Murdoch, deşi admiraţia nu pare a fi reciprocă.

După ce au încercat în van să interzică apariția cărții, avocații lui Donald Trump au spus despre “Foc şi Furie: În interiorul Casei Albe conduse de Donald Trump” (“Fire and Fury: Inside the Trump White House) că este o lucrare plină de “afirmaţii false”, un “gunoi de ficţiune tabloidă”.

De asemenea, unii membri ai echipei prezidențiale s-au grăbit să demonstreze “geniul” președintelui american.

Totodată, s-a încercat discreditarea lui Michael Wolff, echipa președintelui oferind asigurări că acesta nu l-a intervievat niciodată pe Trump la Casa Albă.

Avocații au precizat că analizează posibilitatea lansării de acțiuni judiciare pentru calomnie.

De la lansarea în SUA, pe 5 ianuarie, cartea se află pe primul loc în topul vânzărilor pe platforma online Amazon. Încă din prima săptămână, volumul a ajuns la un milion de exemplare vândute.

Starul retro R&B Bruno Mars a fost marele câștigător al celei de-a 60-a gale Grammy, fiind recompensat cu șase premii, printre care trofeele pentru categoriile majore “cel mai bun album” (“24K Magic”), “cea mai bună înregistrare” și “cel mai bun cântec” (“24K Magic”).

Gala Grammy a avut loc la Madison Square Garden din New York.

sursa: mediafax.ro