Guvernul a aprobat in sedinta de ieri, prin Memorandum, constituirea unor grupuri de lucru interinstituționale care vor gestiona problematicile trans-sectoriale în negocierile curente la nivelul Uniunii Europene, din perspectiva asigurării coerenței în stabilirea și susținerea pozițiilor naționale, dar și din perspectiva pregătirii corespunzătoare a agendei și priorităților României la Președinția Consiliului UE, în primul semestru al anului 2019. Aceste grupuri de lucru vor funcționa pe baza unui mecanism intern de dialog inter-instituțional și prin definirea, la nivel instituțional, a coordonatorilor naționali pe problematicile respective, se arata intr-un comunicat al Guvernului.

Potrivit Memorandumului adoptat ieri, la nivel național au fost constituite următoarele grupuri de lucru: :

Grupul de lucru privind protecția datelor cu caracter personal va fi coordonat de Ministerul Justiției. Grupul va fi format din reprezentanți ai Ministerului Justiției, Ministerului Afacerilor Interne, Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale și reprezentanți ai Autorității Naționale pentru Supravegherea Prelucrării Datelor cu Caracter Personal);

Grupul de lucru privind proprietatea intelectuală – respectarea aplicării drepturilor de proprietate intelectuală va fi coordonat de Ministerul Economiei, prin Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci. Grupul va fi format din reprezentanți ai Ministerului Economiei, Ministerului Culturii și Identității Naționale, Oficiului Român pentru Drepturi de Autor, Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci și reprezentanți ai Ministerului Justiției;

Grupul de lucru pentru Justiție și afaceri interne și al consilierilor pentru afaceri externe (JAI-RELEX) va fi coordonat de Ministerul Afacerilor Externe. Grupul va fi format din reprezentanți ai Ministerului Justiției, Ministerului Afacerilor Interne și ai Ministerului Afacerilor Externe;

Grupul de lucru orizontal privind aspecte de cyber va fi coordonat de Ministerul Comunicațiilor și Societății Informaționale. Grupul va fi format din reprezentanți ai Ministerului Comunicațiilor și Societății Informaționale, Ministerului Afacerilor Externe, Serviciului Român de Informații și ai Centrului Național de Răspuns la Incidente de Securitate Cibernetică;

Grupul de lucru pentru servicii va fi coordonat de Ministerul Economiei. Din grup fac parte reprezentanți ai Ministerului Economiei, Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat și reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe;

Grupul de lucru pentru drepturile fundamentale, drepturile cetățenilor UE și libera circulație a persoanelor va fi coordonat de Ministerul Afacerilor Externe. Grupul va fi format din reprezentanți ai Ministerului Afacerilor Externe, Ministerului Muncii și Justiției Sociale, Ministerului Justiției și ai Ministerului Afacerilor Interne.

Memorandumul stabilește totodată algoritmul prin care instituțiile naționale cu atribuții în domeniile menționate vor desemna specialiștii care vor asigura pozițiile de președinți și vice-președinți ai Grupurilor de Lucru ale Consiliului UE pe durata Președinției României la Consiliul UE.