Guvernul va aproba, în ședința de miercuri, un memorandum pentru a păstra statutul special pentru programatorii din domeniul IT, astfel încât veniturile acestora să nu fie afectate de trecerea contribuțiilor sociale în sarcina angajaților.

Pe ordinea de zi a ședinței Executivului se află un memorandum cu tema ”încadrarea schemei de ajutor de minimis pentru sprijinirea întreprinderilor care au angajaţi ce beneficiază de scutiri în baza art. 60 din Legea nr. 227/2015 privind Codul fiscal, cu modificările şi completările ulterioare, în politicile economico-bugetare şi financiare ale statului român”.

Potrivit unor surse guvernamentale, pentru programatorii cu studii superioare, angajații din cercetare-dezvoltare, persoane cu dizabilități și sezonieri, pentru le păstra statutul fiscal special, se instituie un mecanism prin acest memorandum, care va fi statuat apoi prin hotărâre de guvern. Pentru a extinde acest statut la programatorii cu studii medii care urmează o formă de învățământ superior în domeniu, va fi nevoie de emiterea unui ordin comun de ministru.

Trecerea contribuțiilor sociale în sarcina angajaților determina o scădere a salariilor nete a unor categorii de angajați, printre care și programatorii, în condițiile în care aceștia beneficiază de impozit zero pe venituri.

Sursa: Mediafax