Pentru a acţiona în sprijinul forţelor de intervenţie în zona Attica, Grecia,  devastată de incendiile manifestate în ultimele zile, aproximativ 20 de militari – piloţi, personal navigant şi personal auxiliar, angajati ai Fortelor Aeriene Romane, au decolat astăzi, 25 iulie, cu destinaţia Atena cu o aeronavă C-27 J Spartan, configurată pentru stingerea incendiilor, precum şi o aeronavă C-130 Hercules, pentru sprijin logistic, din dotarea Forţelor Aeriene Române.

Ministerul Afacerilor Interne, prin IGSU, în calitate de Punct naţional de contact, a notificat ieri, 24 iulie, partenerii europeni asupra disponibilităţii de sprijin a României, iar autorităţile elene au confirmat, în cursul serii trecute, prin portalul informaţional dedicat CECIS (Common Emergency Communication and Information System) al Mecanismului de protecţie civilă al UE, nevoia intervenţiei forţelor şi mijloacelor oferite de ţara noastră.

Ministrul Mihai Fifor se află în legătură permanentă cu omologul elen, Panos Kammenos, pe care l-a asigurat de întreaga disponibilitate a Armatei României de a interveni în zilele următoare în sprijinul autorităţilor de la Atena în gestionarea situaţiilor de urgenţă din zonele afectate de dezastrele naturale.

Sursa:Comunicat de presă MApN