Crearea unui brand naţional puternic, deschiderea de noi pieţe şi recâştigarea pieţelor tradiţionale pentru produsele româneşti sunt direcţiile pe care este necesar să se dezvolte Programul naţional de promovare a exporturilor. La nivelul Ministerului pentru Mediul de Afaceri, Comerț și Antreprenoriat, prin Birourile de Promovare Comercială şi Economică,  sunt în pregătire studii de piaţă aplicate pe domenii pentru pieţele de interes pentru România, ele urmând să preceadă misiunile economice, pentru a spori eficienţa acestora.

Programul de promovare a exporturilor este un instrument extrem de util pentru promovarea capitalului românesc şi pentru crearea unui brand naţional puternic”, a spus ministrul Ştefan Radu Oprea. ”Firmele din România au nevoie să se dezvolte prin ieșirea pe piețele de export, iar prezența la târguri și expoziții relevante din afara țării și-a arătat beneficiile în ultimii ani. Trebuie să identificăm zonele care să aducă plusvaloare în timp cât mai scurt, să ieșim din zona de confort și să accesăm piețe emergente din afara Uniunii Europene cu produse competitive și cu valoare adăugată mare.”

Acum există oportunitatea ieșirii și pe piața Japoneză, în urma semnării Acordului comercial cu Japonia, care a redus taxele în mod semnificativ. Misiunile economice avute în Japonia au deblocat relaţiile comerciale bilaterale şi vor fi urmate de o nouă misiune economică, în luna iunie, pe domeniile IT şi auto. “Această misiune va crea oportunități pentru firmele românești , care vor avea posibilitatea să cunoască piața niponă și să ofere și alte produse“, a mai spus ministrul.

Ministrul Oprea a menţionat necesitatea creării unei baze naţionale de date cu ceea ce se produce în România, astfel încât să se diminueze importurile de completare care însoţesc două treimi din exportul românes si că trebuie încurajate companiile româneşti să colaboreze cu statul român în demersul de educare a antreprenorilor români cu privire la modalităţile de finanţare existente pe piaţă, să se alăture demersurilor MMACA de promovare a exporturilor româneşti în ţară printr-o campanie de educare la nivelul Camerelor de Comerţ Județene.