Comisarul european Corina Crețu a declarat, joi, la Palatul Victoria, că România a primit deja fonduri europene în valoare de 95 de milioane de euro, iar alte 350 de milioane de euro urmează a fi decontate, precizând însă că că sunt multe lucruri de rezolvat, care țin de autoritățile naționale, informează Mediafax.

Trebuie menținut ritmul accelerat de pregătire al proiectelor

”Banii europeni au început deja să vină în România, nu mai vorbim de rată de absorbție zero. Peste vară Comisia a rambursat deja 95 de milioane pentru inițiativa pentru IMM și pentru asistență tehnică. Mai avem în analiză facturi, adică cereri de plată, de 350 de milioane de euro, care urmează a fi plătite cât mai curând posibil. În ciuda acestor vești bune, i-am spus dlui prim-ministru că sunt multe lucruri de rezolvat, care țin exclusiv de autoritățile naționale. Mă refer la ritmul de pregătire al proiectelor și de implementare, trebuie menținut ritmul accelerat în aceste domenii, tocmai pentru faptul că s-a demarat atât de lent exercițiul financiar 2014-2020”, a declarat comisarul european Corina Crețu, după o întrevedere cu premierul Mihai Tudose.

Ea a dat ca exemplu managementul deșeurilor, achiziții publice, infrastructura pentru cercetare și domeniul transporturilor. ”Cu toții ne dorim o pregătire mult mai serioasă a proiectelor privind infrastructura”, a adăugat Crețu.

Premierul Mihai Tudose a invitat-o pe Corina Crețu să participe la începutul ședinței de Guvern. Ea a menționat că speră ca previziunile de atragere a cât mai multe fonduri europene să se concretizeze.

“Sper ca previziunile dumneavoastră de atragere a cât mai multor fonduri europene să se concretizeze. Cred că condițiile sunt foarte bune. România este țara cu cea mai mare creștere economică din UE, fapt reconfirmat de Eurostat. Cred că prin reforme structurale și cu ajutorul fondurilor europene, prin îmbunătățirea mediului de afaceri, mediului investițional, cred că se poate ca această creștere economică să devină sustenabilă pe termen lung”, a mai spus Corina Crețu.

La rândul său, premierul Mihai Tudose a anunţat că a discutat cu comisarul european Corina Creţu şi există o soluţie de finanţare în valoare de 100 de milioane euro pentru dotarea Institutului Cantacuzino din fonduri europene.

Potrivit lui Tudose, soluţia transformării în unitate militară rămâne valabilă, însă există şi o ”soluţie de finanţare, de 100 de milioane euro din fonduri europene pentru utilarea la nivel de vârf a acestui institut”.