Facilities Management Services (FMS) , companie fondată de omul de afaceri Lucian Anghel, va crește de la o cifra de afaceri de 465,000 EUR în 2017 la peste 1,000,000 EUR în 2018. Compania este furnizor național de produse și servicii de operare, întreținere si administrare (facilities management) bazate pe inovație și tehnologii noi. Compania are un portofoliu de clienți care include CTP , NEPI, MedLife, Immofinanz, Liziera, Mega Image, Grand Phoenicia, TH Top Hotels, Albalact, Stihl, Secom, Pro TV.

”Evoluția FMS este una organică și are ca motor valorile companiei: integritate în respectarea angajamentelor asumate, inovație și respectul pentru clienți și colegi. Privim evoluția afacerii pe termen lung și dorim să realizăm o bază solidă pentru dezvoltarea firmei. Digitalizarea și inovația sunt ingredientele care au sprijinit acest demers. Creșterea este susținută de implicarea colegilor noștri în realizarea obiectivelor și de spiritul intraprenorial al acestora”, spune Lucian Anghel, CEO și Fondator al companiei Facilities Management Services.

Echipa de specialiști tehnicieni s-a mărit de la 24 de tehnicieni în 2017 la 34 în prezent, cu o estimare de creștere la peste 50 până la sfârșitul acestui an. Firma s-a relocat recent într-un sediu nou, care să ofere spațiul necesar unei echipe în creștere accelerată, dar și pentru școlarizările de specialitate ale personalului.

„Încă de la început FMS a investit în oameni prin programe de pregătire profesională continuă și prin dezvoltarea unui cadru motivațional care să asigure retenția personalului. Suntem convinși că principala cheie a succesului în viitor va fi nivelul de pregătire și competența tehnicienilor noștri. Deja vedem rezultatele acestor programe și putem vorbi de o echipă de adevărați specialiști în facility management”, spune Alexandru Miculaș, Head of Facilities Management.

Timp de peste 15 ani, Lucian Anghel a dezvoltat și a perfecționat echipe, metode și concepte în domeniul de facility management. Această experiență face posibilă furnizarea unei game complete de servicii suport pentru administrarea, operarea și întreținerea clădirilor și spațiilor industriale. Abordarea este una flexibilă, dar se folosesc, în același timp, reguli și proceduri bine puse la punct.

”Domeniul de facility management este unul extrem de dinamic și pentru a ajunge unde suntem astăzi ne-am axat pe calitate și eficiență având în spate o forță de muncă care se află într-un proces continuu de specializare și calificare”, spune Claudiu Bardaș, Operations Manager.

Piața de facility management a cunoscut în ultimul an, și cunoaște în continuare, restructurări de portofoliu și redistribuirea clienților în   special în zona de logistică, comercial și birouri. Accentul se pune pe eficiență, solicitându-se calitate la un preț redus și respectarea contractelor de Service Level Agreement. Forța de muncă specializată este în continuare o provocare în obținerea unui preț scăzut, având în vedere că ea reprezintă peste 70 la sută din costurile de facility management. Digitalizarea reprezintă următoarea provocare.

Sursa: Comunicat de presă Facilities Management Services.