CEC Bank continuă să se mențină printre băncile profitabile din sistemul bancar românesc, înregistrând la data de 30 septembrie 2017 un profit brut de circa 203,9 milioane de lei.
Cu o valoare totală netă a bilanțului de 28.595,9 milioane de lei la 30 septembrie 2017, în creștere cu 1,54% față de 31 decembrie 2016, CEC Bank a reușit să își majoreze cotă de piață de la 7,16% din total active bancare la data de 31decembrie 2016 la 7,23% la data de 30 iunie 2017, ocupând poziția a șaptea în topul băncilor din sistemul bancar românesc, în condițiile în care piață bancară din România a fost extrem de dinamică pe segmentul de achiziții și fuziuni (operațiuni care determină creșterea imediată a cotei de piață a băncilor achizitoare), precum și în condițiile în care unele bănci din sistem au beneficiat de majorări ale capitalului social din partea acționarilor, se arată într-un comunicat al CEC Bank.

Portofoliul de credite în sold aferent clienților persoane juridice a crescut cu circa 5,3%, în timp ce la nivelul sistemului bancar, același indicator a înregistrat o creștere de 2,9% (la data de 31august 2017- date disponibile la nivelul sistemului). De asemenea, banca și-a majorat și portofoliul de credite în sold acordate persoanelor fizice, care a înregistrat o creștere cu aproximativ 10% în anul 2017 față de anul precedent, în comparație cu creșterea înregistrată de sistemul bancar de circa 5,6%. În ambele cazuri însă, creșterea reală a soldului aferent acestor credite a fost de aproximativ 8,5% (comparativ cu creșterea de circa 4,3% înregistrată la nivelul sistemului la data de 31 august 2017), dar această a fost diminuată de operațiunile de reducere directă a valorii contabile brute a creditelor („write-off”).

În ceea ce privește volumul de credite noi acordate în anul 2017, acesta a crescut semnificativ față de perioadă similară a anului precedent, respectiv cu 33,5%, ajungând la o valoare de cca. 4,8 miliarde de lei în primele 9 luni ale anului 2017.

De la începutul anului, CEC Bank a acordat clienților persoane juridice un număr de 4.793 credite punte tip APIA în valoare de cca. 278,5 milioane de lei. În plus, bancă a mai acordat clienților PJ un număr de 4.071 credite noi, în valoare de aproximativ 3.302,41 milioane de lei, incluzând și suplimentari de linii de credit, facilități de tip descoperit de cont pe cârd business, plafoane de creditare.

În perioadă ianuarie-septembrie 2017, banca a acordat clienților persoane fizice un număr de 37.723 credite în valoare de circa 1.223,76 milioane de lei (inclusiv credite acordate prin card), din care 3.463 credite de investiții (imobiliare, ipotecare, Prima Casă), în valoare de aproximativ 625,48 milioane de lei.

Continuând politică de susținere a absorbției de fonduri europene, banca a acordat până la data de 30 septembrie 2017 un număr de 42.119 facilități de credit pentru proiecte de accesare fonduri europene și credite punte pentru prefinanțarea subvențiilor, pentru care valoarea însumată a granturilor se ridica la 12.696,86 milioane de lei.

Banca este implicată activ în promovarea și derularea Programului Start-Up Nation, oferind atât beneficiarilor din mediul urban, cât și celor din mediul rural pachete Start-Up IMM și credite punte Start-Up Nation.

Soldul depozitelor atrase de la clientelă nebancară a înregistrat la data de 30 septembrie 2017 o creștere cu circa 2,1% față de sfârșitul anului precedent, în condițiile în care banca deține suficiențe lichidități și a aplicat o politică de temperare a atragerii acestor surse.
Pe parcursul anului 2017, banca a continuat să înregistreze o îmbunătățire semnificativă a calității activelor. Rată expunerilor neperformante (NPE Ratio), calculată potrivit specificațiilor emise de Autoritatea Bancară Europeană (The EBA Methodological Guide – Risk Indicators and Detailed Risk Analysis Tools) a înregistrat la data de 30 septembrie 2017 un nivel de 7,3%, comparativ cu un nivel de 8,4% înregistrat la data de 31decembrie 2016, în timp ce rată creditelor neperformante din împrumuturi și avansuri acordate clienților persoane fizice, cu un nivel de 3,6%, reflectă o calitate ridicată a portofoliului de credite acordate persoanelor fizice. Rată expunerilor neperformante din credite și avansuri înregistrează un nivel de 10,91% la data de 30 septembrie 2017, în scădere cu 1,05 p.p. față de nivelul înregistrat la data de 31 decembrie 2016.

Nivelul raței fondurilor proprii totale de 15,37% la data de 30 iunie 2017 reflectă o utilizare eficientă a capitalului. Din punct de vedere calitativ, fondurile proprii ale băncii au fost constituite integral din fonduri proprii de nivel I de bază.

Numărul total de clienți persoane fizice și juridice a crescut la data de 30 septembrie 2017 față de anul precedent, dovadă a diversificării paletei de produse și servicii a băncii, inclusiv prin oferirea de produse digitale, precum și a îmbunătățirii permanente a calității acestora. Banca oferă clienților săi persoane fizice și persoane juridice întreagă gamă de produse și servicii ale unei bănci comerciale universale, precum credite, inclusiv sindicalizări, operațiuni documentare, factoring, depozite, carduri, Internet Banking, Mobile Banking, Phone Banking, Split TVA etc.

„Rezultatele înregistrate în primele nouă luni ale anului demonstrează, o dată în plus, succesul strategiei de dezvoltare anunțate în 2007, care prevedea că pe termen lung, CEC trebuie să devină o bancă comercială universală puternică, un competitor real pe toate segmentele pieței bancare (retail, IMM-uri, finanțarea activităților agricole și chiar a marilor corporații).Conform misiunii asumate, vom continuă să susținem cu precădere IMM-urile, agricultura și administrațiile publice locale. O atenție deosebită vom acordă și cofinantarii proiectelor finanțate din fonduri europene. Pentru finalul de an ne-am propus să continuăm evoluția ascendentă, în special în zonă creditării, cu impact vizibil asupra creșterii eficienței”, a declarat Radu Grațian Ghețea, președinte – director general CEC Bank. De asemenea, Ghețea a precizat că “o preocupare majoră a băncii în acest moment este adaptarea întregii activități la cerințele tehnice și organizatorice legate de competiția pe linia digitalizării”.

sursa: mediafax.ro