Ministerul Economiei va avea, în 2018, un buget („credite bugetare”) de 355,8 milioane de lei, cu 104,8% mai mult decât alocarea din 2017, arată datele proiectului Legii bugetului de stat pe anul viitor postat pe site-ul Ministerului Finanțelor.

Ca ordonator principal, Ministerul Economiei va mai putea atrage sume suplimentare („credite de angajament”) la acest buget, în valoare totală de până la 366,6 milioane de lei.
Sursele de finanțare și ponderea fiecărei surse în totalul finanțării sunt structurate astfel: bugetul de stat 78,1%, fondurile externe nerambursabile 0,1% și venituri proprii 21,8%.
Printre principalele atribuții ale Ministerului Economiei se numără coordonarea industriei de apărare, programele de închidere a minelor și gestionarea sistemului pentru protecția consumatorilor.

Pentru restructurarea industriei de apărare sunt alocate, în acest an, 35,3 milioane de lei, fonduri în creștere cu 9,41% față de cele din 2017, apoi pentru programele de conservare și/sau închidere a minelor sunt alocate 50 de milioane de lei, iar pentru înființarea Centrului European de Protecție a Consumatorilor sunt prevăzute fonduri bugetare de 789.000 de lei.
Per ansamblu, 22 de ministere vor primi bani în plus în 2018, în timp ce la alte cinci fondurile vor scădea, se arată în sinteza proiectului de buget.

sursa: mediafax.ro