Federația Fundațiile Comunitare din România și Lidl România dau startul la etapa de finanțare a programului „Fondul pentru un viitor mai bun în comunități”. Programul oferă sprijin financiar de 1.187.500 de lei și mentorare celor mai bune soluții la provocări locale din educație și mediu în orașele Brașov, Buftea, Cluj, Oradea și Vaslui.

Inițiative precum amenajarea de spații comunitare de joacă și învățare, alternative verzi de transport, advocacy pentru un aer mai curat, ateliere de eco-școală, grădini urbane de legume, dar și alte idei din domeniile educație și mediu, vor putea fi puse în practică în comunitățile din cele 5 orașe cu ajutorul programului coordonat de Federația Fundațiilor Comunitare din România, finanțat de Lidl și implementat local prin cinci fundații comunitare: Fundația Comunitară București, Fundația Comunitară Brașov, Fundația Comunitară Cluj, Fundația Comunitară Iași și Fundația Comunitară Oradea.

Începând cu 8 iulie și până la începutul lui august organizațiile non-guvernamentale, instituțiile de învățământ și grupurile de inițiativă care au idei de proiecte pot aplica pentru finanțare pe https://fondulpentruunviitormaibun.ro/. Fiecare fundație comunitară poate acorda sprijin financiar în valoare totală de 237.500 de lei pentru cele mai bune soluții. Selecția va fi făcută de echipe de jurizare stabilite local în baza unor criterii comunicate transparent în ghidurile de finanțare.

Direcțiile de implementare ale programul au fost stabilite local într-o etapă de sondare premergătoare apelului de proiecte. În perioada aprilie-iunie, echipele de implementare ale fundațiilor comunitare au fost în dialog cu reprezentanți ai administrației locale, stakeholderi relevanți din comunitate (membrii ai unor ONG-uri, angajați din instituții de învățământ, biblioteci, Centre Culturale) și au consultat comunitatea (prin social media, formulare online sau interviuri semistructurate). În funcție de oportunitățile și provocările locale identificate, fundațiile comunitare au decis următoarele direcții de implementare:

  • La Brașov, Buftea și Iași se vor lansa apeluri deschise de idei și proiecte în mediu și educație. Cele mai bune inițiative comunitare vor beneficia de mentorare și finanțări în valoare totală de 712.500 de lei.
  • În Cluj, programul în valoare de 237.500 de lei, susține incluziunea socială prin educație pentru copiii și tinerii din Pata Rât – una din zonele clujene cu cele mai mari provocări sociale și economice, de a cărei istorii se leagă prezența unei gropi de gunoi și destinul a peste 400 de copii și tineri.
  • În Oradea 166.250 de lei vor fi investiți pentru reabilitarea Parcului Libertății – parc central cu o istorie de peste un secol şi jumătate, și 71.250 de lei vor fi oferiți sub formă de microgranturi pe baza de concurs, pentru activarea grădinii publice prin inițiative civice.