Capitalul privat românesc are nevoie de stabilitate fiscală, de bănci și de capital străin ca să dezvolte România și să se pregătească pentru efectele următoarei crize eonomice, au concluzionat cei peste 300 de antreprenori și executivi de top prezenți în prima zi a Romanian Business Leaders (RBL) Summit, ediția 7, care are loc la București în 15-16 martie 2018,se arată într-un comunicat de presă al organizatiei.
“Avem nevoie să nu mai schimbe acest Cod Fiscal în fiecare săptămână, să nu mai mărească salariile la stat în fiecare săptămână și să ne lase să facem business”, a declarat Mihai Marcu, co-fondator RBL și președinte MedLife.

România este vulnerabilă în fața unei viitoare crize pentru că turează motorul unei creșteri economice slab susținută de investiții publice în dezvoltare. „Întrebarea nu este când va veni acestă criză. Criza e ca atunci când vine iarna: unii se îmbolnăvesc de gripă, alții nu pățesc nimic. Întrebarea este cum ne pregătim”, a declarat Steven van Groningen, CEO Raiffeisen Bank. Concluzia sesiunii de deschidere a RBL Summit – “De unde vine următoarea criză” – a fost că principalele vulnerabilități pentru România astăzi vin din criza de identitate a Europei, din efectele unei corecţii brutale a datoriilor la nivel global (care va coduce la creșterea costului capitalului și scăderea volumului de capital disponibil în România) și din calitatea leadership-ului politic.

Românii astăzi sunt în majoritate indivizi colectiviști care acceptă și preferă puterea centralizată. “Spațiul vestic are cele două valori fundamentale: individ autonom și descentralizarea puterii, pe când la noi avem de-a face cu tipul de individ colectivist și o concentrare a puterii. Avem o problemă majoră pentru că suntem forțați să importăm instituții (n.r. prin directivele europene) pe un fond cultural în opoziție. Și de multe ori aceste instituții fie nu prind, fie devin forme fără fond. Un exemplu de instituție vestică adaptată la noi: cabinetul parlamentar. În Vest, ai primit bani, ți-ai angajat cei mai buni experți! În România, în cine ai tu cea mai mare încredere? Păi în rude! Cum se cheamaă asta în Vest? Conflict de interese! Iată cum noi preluăm instituții fără să fim suficient de pregătiți”, a declarat Daniel David, autorul cărții “Psihologia poporului român”.

Prima zi a RBL Summit s-a încheiat cu Gala MERITO, în care peste 200 de antreprenori și șefi de companii din România au premiat şi aplaudat la scenă deschisă 11 dascăli excepționali din învățământul preuniversitar.

RBL SUMMIT 2018

RBL Summit 2018 continuă pe 16 martie cu dezbateri despre ce poate face mediul de business pentru o educație de calitate și despre cum transformă noile tehnologii mediul de business, împreună cu doi invitați internaționali, dr. Newton Howard (director al Laboratorului de Inteligență Sintetică la MIT, SUA) și Kalman Tiboldi (chief business innovation officer la TVH Group, Belgia). La finalul evenimentului, liderii din business reuniți la Summit vor genera împreună noi proiecte de îmbunătățire a educației, culturii antreprenoriale și a bunei guvernări în România. Evenimentul poate fi urmărit LIVE pe Facebook.