RestartHome – proiect de repatriere prin antreprenoriat

Iesenii din Diaspora care isi doresc sa revina la Iasi pentru a se lansa in antreprenoriat au la dispozitie platforma RestartHome prin care pot obtine consiliere gratuita. Pot astfel sa solicite si sa obtina informatii cu privire la oportunitatile de afaceri din oras si din regiune, date despre gradul de competitivitate din industria in care isi doresc sa activeze si oportunitatile privind obtinerea unor finantari nerambursabile.

Proiectul RestartHome apartine Asociatiei ”O sansa pentru Fiecare” si a fost lansat in august 2017, in parteneriat cu Primaria Municipiului Iasi. Prin departamentele sale de specialitate, Primaria Municipiului Iasi va oferi iesenilor repatriati prin antreprenoariat sprijin in parcurgerea aspectelor care tin de competenta municipalitatii. Prin parteneriate cu organizatii profesionale de elita, ambasade, asociatii ale romanilor din Diaspora sau institutii centrale guvernamentale, Biroul RestartHome va putea asigura un flux de informatii coerent destinat viitorilor antreprenori ieseni si le va putea oferi acestora o serie de servicii fara costuri sau la costuri minime in urma unor resurse puse in comun in mod transparent.

„Ca initiatori ai proiectului RestartHome, invitam alaturi de noi intreg mediul antreprenorial, organizatiile societatii civile si, nu in ultimul rand, autoritatile centrale si corpurile profesionale de elita sa ni se alature intr-un proiect care trebuie asumat de intreaga comunitate si de care trebuie sa beneficieze intreaga comunitate. RestartHome trebuie sa devina, in mod simbolic, usa deschisa de intregul oras iesenilor plecati departe si pe care ne bazam pentru a avea in Iasi un viitor comun prosper“, a declarat Mirabela Miron, presedintele Asociatiei ”O sansa pentru Fiecare”.

Un alt ajutor pe care proiectul il ofera romanilor din Diaspora este prin intermediul platformei HomeJobs, o categorie a RestartHome, prin care acestia vor avea posibilitatea sa gaseasca job-ul care li se potriveste, pentru care au acumulat experienta si cunostinte in afara tarii, dar pentru care pot aplica in Romania si pot obtine un venit pe masura asteptarilor. Platforma HomeJobs este actualizata in permanenta cu job-uri disponibile pentru ca cei din Diaspora sa obtina cat mai multe informatii in ceea ce priveste locurile de munca disponibile in Romania, din diverse domenii de activitate.