Revista Newsweek România, important formator de opinie, va organiza pe data de 18 martie un eveniment dedicat unei teme extrem de actuale, învâțământul dual din România. Evenimentul reunește  factorii de decizie politică, specialiști în educație, consultanți și reprezentanți ai  companiilor pentru a discuta despre oferta actuală de meseriași și cerințele de pe piața muncii, despre avantajele unei meserii calificate și drumul până la obținerea acesteia.

Educația vocațională are un rol important pentru dezvoltarea socială și economică a unei națiuni și face parte din  sistemul de educație și formare a oricărei țări. În România, importanța acestei educații este cu atât mai mare cu cât agenții economici reclamă deficitul de muncitori calificați în multe domenii precum: horeca, logistică, comerț, construcții și multe altele.

Educația prin formarea profesională poate fi o alegere inteligentă pentru elevi și părinți, care conduce la creșterea capacității de angajare a absolvenților și la obținerea de locuri de muncă mai bine plătite.

Evenimentul propus de revista Newsweek România reprezintă o platformă de informare despre planurile liceelor, cuprinse în programul de învățământul dual, pe care le oferă tinerilor care își doresc să obțină o meserie, care nu au în plan să urmeze o facultate. De asemenea, poate ajuta publicul interesat să vadă beneficiile alegerii învățământului dual.

Se desfășoară online pentru a fi accesibil unui public cât mai larg, românilor de pretutindeni. Va fi transmis în direct pe site-ul newsweek.ro  și pe pagina de Facebook a Newsweek România.  Mai multe detalii  pot fi solicitate la office@newsweek.ro