După Neversea, Ed Sheeran, Electric Castle, Bon Jovi şi The Cure, evenimente care au adunat câteva sute de mii de oameni, sezonul festivalurilor continuă cu Untold, AfterHills, George Enescu, concertul Metallica şi alte zeci de astfel de evenimente, în toată ţara, astfel că analiştii companiei de consultanţă Frames estimează că cei peste 1 milion de spectactori din acest sezon vor duce piaţa festivalurilor din România la un record istoric, dincolo de graniţa de 600 de milioane de lei.

”240.000 de spectatori la Neversea, peste 200.000 la Electric Castle, 60.000 la Bon Jovi. Sunt doar câteva cifre care însă vin să contureze dimensiunea unui business care a explodat în ultimii ani”, arată studiul.

Piaţa festivalurilor din România a înregistrat una dintre cele mai spectaculoase creşteri din economie, nu doar din prisma audienţei, estimată în acest an de către compania de consultanţă Frames la peste 1 milion de oameni. Dincolo de biletele vândute, business-ul de festival înseamnă zeci de milioane de lei încasări din servicii, de la mâncare şi băuturi la transport, turism, produse promoţionale şi afaceri conexe.

”Clujul reprezintă, în prezent, etalonul în materie de business în acest sector. Dincolo de creşterea potenţialului turistic, Untold înseamnă un business pe orizontală, cu zeci dacă nu sute de firme conectate, din care câştigă tot oraşul, de la operatorii din turism, la transportatori, sectorul de food, autorităţi, din taxe şi impozite etc.”, afirmă analiştii de la Frames.

Potrivit studiului realizat de firma de consultanţă, afacerile din acest sector au atins, anul trecut, nivelul de 472,6 milioane de lei, cu peste 80 de milioane de lei peste rezultatele din 2017.
Faţă de anul de referinţă 2010, evoluţia business-ului este una spectaculoasă.

”În 2010, cele 366 de companii din acest sector, ce includ organizarea si logistica necesară, raportau afaceri de 77.945.890 lei. Pe fondul dezvoltării sectorului, numărul firmelor a crescut, de asemenea, substanţial, ajungând la 1196 de firme în 2017 şi la 1238 de companii în 2018”, arată analiza Frames.

Media profitului net al industriei a crescut 

Profesionalizarea business-ului, dezvoltarea unor soluţii inovative de marketing&vânzări au determinat o optimizare semnificativă a cheltuielilor cu organizarea evenimentelor, dovadă avansul semnificativ al profitului la nivelul pieţei, de la 5,8 milioane lei în 2010, la 62,2 milioane lei în 2017 respectiv 87,9 milioane lei în 2018.

Media profitului net al industriei a crescut de la 19.358 lei în 2010 la 71.069 lei în 2018, iar media capitalului total a atins nivelul de 91.708 lei.

”Investiţiile semnificative în marketing şi promovare alături de implementarea unor servicii de suport de ultimă generaţie, de la soluţiile de plată moderne la paleta de oferte de produse, s-au tradus în creşterea vânzărilor de bilete şi a consumului de produse şi servicii în cadrul festivalurilor. Aşa s-a ajuns ca Untold, de exemplu, să devină un etalon în sectorul internaţional de festivaluri, premiat ca atare de specialiştii în domeniu”, afirmă analiştii Frames.

Într-o piaţă în care numărul firmelor a crescut semnificativ în ultimii ani, Untold SRL continuă să fie principalul jucător, cu afaceri de 68,3 milioane lei în 2018, în creştere cu peste 9 milioane de lei faţă de anul precedent. Organizatorul festivalului Untold din Cluj-Napoca a încheiat anul trecut cu un profit de 7 milioane de lei, aproape dublu faţă de cel din anul 2017.

Pe locul secund în topul companiilor din piaţa de entertainment s-a clasat, la fel ca în 2017, firma Global Records SRL din Constanţa, cu afaceri de 45,8 milioane lei în 2018, în creştere cu 13 milioane lei faţă de 2017, şi cu un profit de 3,7 milioane lei. Clasamentul este completat de o altă firmă clujeană, Festival Tickets Management SRL, cu afaceri de 26,9 milioane lei şi un profit de 2,3 milioane lei în 2018.

Festivalul de pe Litoral are şanse să devină un business şi mai mare

Pe fondul creşterii popularităţii festivalului Neversea din Constanţa, afacerile companiei organizatoare, Neversea SRL Cluj, au crescut faţă de 2017 cu 7,4 milioane de lei, atingând nivelul de 25,2 milioane lei în 2018.

”Festivalul de pe Litoral are şanse să devină un business şi mai mare, dovadă afluenţa semnificativă de public din această vară. Amplasarea ideală, prezenţa unui număr mare de turişti pe Litoral şi accesul facil, pe autostradă, dinspre Bucureşti, vor determina, pe viitor, o evoluţie semnificativă, posibil peste nivelul business-ului Untold, grevat, din  păcate, de problemele de infrastructură (autostrăzi, spaţii de cazare)”, arată analiza Frames.

În topul firmelor de entertainment, după Untold SRL, Global Records SRL şi Neversea SRL s-au clasat Five’S International SRL, Sublime Events SRL, Livada Advertising SRL, OMP Events SRL şi Afterhills SRL, organizatorul festivalului din Iaşi, cu acelaşi nume.

Studiul Frames arată, totodată, că cifra de afaceri medie la nivelul industriei a crescut semnificativ în ultimii ani, de la 225.268 de lei în 2010 la 381.633 de lei în 2018, iar pierderile nete s-au redus la o medie de 18.134 de lei în 2018, faţă de 22.883 lei în 2017.

Pe ansamblu, venitul mediu al firmelor, raportat la intreaga industrie, a atins un nivel de 395.104 lei în 2018, faţă de 234.929 lei în 2010, iar cheltuielile au crescut la 336.873 lei, faţă de 233.632 în 2010.

Împreună, cele 1238 de firme din acest sector angajau, în 2018, 924 de angajaţi, faţă de 885 de angajaţi în 2017.

”Numărul mic de angajaţi se explică prin faptul că multe dintre evenimente se bazează pe voluntari şi pe externalizarea unor servicii către alte companii”, arată analiza.
Piaţa de entertainment, potenţial semnificativ

Piaţa de entertainment din România are un potenţial semnificativ de creştere în viitor, afirmă analiştii.

”Noile generaţii sunt mult mai atrase de astfel de evenimente, de cultura occidentală în care asemenea festivaluri se află în prim-plan. Ultra Music Festival reprezintă, la nivel internaţional, un etalon în materie, un business care, în ultimii 20 de ani, s-a extins în toată lumea, cu evenimente cu sute de mii de oameni. Untold, Neversea dar şi Festivalul George Enescu au dovedit că şi în România pot avea loc festivaluri de amploare, bineînţeles pe fondul creşterii puterii de cumpărare a românilor. Avem deja un calendar de evenimente de ţinută care, dincolo de publicul autohton,  atrage tot mai mulţi străini, astfel că, pe lângă business-ul în sine, România câştigă şi la capitolul turism”, afirmă Adrian Negrescu, managerul Frames.

Cristalizarea, în ultimii ani, a unui calendar de festivaluri la nivel naţional, oferă încă oportunitate pentru dezvoltarea unor evenimente noi, cu potenţial de câştig semnificativ.

”Există încă loc de festivaluri în România. Luna septembrie, o lună cu vreme de vară, perioada Crăciunului, Revelionul şi sărbătorile din primăvară (1-8 martie) crează premizele unor asocieri de business cu potenţial de vânzări semnificativ. În Occident, de exemplu, ideea de Winter Festival este puternic exploatată, variantă care, pe viitor, va fi implementată, probabil, şi în România”, estimează analiştii.

Potrivit analizei Frames, pe fondul investiţiilor în acest sector (logistică, concerte, festivaluri etc.) şi extinderii plajei de clienţi (spectatori), nu este exclus ca, în orizonul 2021-2022, piaţa de entertainment din România să atingă nivelul de 1 miliard de lei.

Studiul Frames a inclus datele financiare anuale, neajustate, agregate, raportate de companii la Ministerul Finanţelor. Estimările Frames au la bază rata medie anuală, calculată pe o perioadă de cel puţin 5 ani.