55% dintre români și-au exprimat dorința de a lucra în străinătate, cei mai mulți dintre respondenți având sub 30 de ani și studii superioare, conform celui mai recent studiu realizat de către platforma de recrutare Bestjobs și The Boston Consulting Group.

România se află pe același palier cu state precum Austria, Germania, Italia, Irlanda, Belgia sau Danemarca în ceea ce privește dorința de mobilitate a forței de muncă (între 50% și 60% dintre respondenți).

În ceea ce privește top 10 țări unde și-ar dori să lucreze, românii au ales state precum Germania, Marea Britanie, Franța, Elveția, Statele Unite, Canada, Austria, Spania, Belgia și Italia. În același timp, România a fost și ea nominalizată în top 5 state în care și-ar dori să lucreze respondenții din Israel, Coreea de Sud, Italia, Turcia, Ghana, Nigeria, Egipt, Norvegia, Grecia sau Qatar.

La nivel global, topul celor mai atractive țări în care candidații ar dori să lucreze este condus de Statele Unite ale Americii, Germania, Canada, Australia și Marea Britanie.

Printre cele mai importante motive pentru care românii ar alege să lucreze într-o altă țară se numără dorința de a avea un trai mai bun, instabilitatea politică din România, accesul la servicii guvernamentale și sociale mai bune și oportunități mai bune de carieră.

“Observăm că în multe state din Europa Centrală și de Est disponibilitatea de relocare a candidaților a scăzut semnificativ în ultimii ani, pe fondul îmbunătățirii condițiilor economice. Și totuși, în țări precum România, climatul politic și social reușește să influențeze tot mai mult decizia de mobilitate a forței de muncă, în contextul în care angajații își doresc nu doar siguranță financiară, ci și un mediu stabil și predictibil în care să trăiască”, declară Mădălina Dan, Clients Manager în cadrul Bestjobs.

La studiul „Global Talent” privind preferințele candidaților în ceea ce privește mobilitatea și ocuparea unui loc de muncă au participat peste 366.000 de respondenți din 197 țări. În România, studiul a fost realizat în parteneriat cu Bestjobs, pe un eșantion de 4.000 de respondenți din mediul urban.

Sursa: Amos News