Noi sau adulții? 2030 începe acum!
Luni și marți 3 – 4 iunie, între orele 12:00 – 20:00, în Piața Universității (la statui), publicul este invitat să viziteze Demo dezvoltare durabilă – un spațiu de activare, expunere și explicare a conceptului de dezvoltare durabilă.

Acțiunea este organizată de Departamentul pentru Dezvoltare Durabilă din cadrul aparatului de lucru al Guvernului României în parteneriat cu Asociația Ivan Patzaichin – Mila 23 pentru a atrage atenția asupra celor obiectivelor pentru dezvoltare durabilă, asumate de România în contextul Agendei 2030 a Organizației Națiunilor Unite, semnată de statele membre ale Uniunii Europene.

Trecătorii vor avea prilejul să afle care sunt cele 17 Obiective pentru dezvoltare durabilă pentru un viitor echitabil, eficient și curat, și să participe la quiz-uri cu premii acordate pe loc.
Vor putea închiria trotinete electrice pentru a testa mijloace de transport alternative în mediul urban și vor putea vota, live, de pe propriul telefon inteligent, câștigătorii competiției de creație „Noi sau adulții? Azi sau mâine? 2030 începe acum” la care au participat liceenii din București.

Votul va avea loc marți seara, începând cu ora 18:00, iar anunțarea câștigătorilor o va face vloggerul Radu Constantin, înaintea concertului Smiley de la ora 20:00. La eveniment vor participa Laszlo Borbley, coordonatorul Departamentului pentru Dezvoltare Durabilă și Ivan Patzaichin. Accesul este liber.

Proiectul este derulat în parteneriat cu Primăria Municipiului București.