România s-a împrumutat de pe piețele internaționale la cele mai scăzute costuri obținute istoric pentru scadența de 10 ani, se arată într-un comunicat transmis miercuri de Ministerul Finanțelor.

Instituția anunță că a atras de pe piețele financiare internaționale suma de un miliard de euro prin redeschiderea emisiunii lansată în aprilie 2017, cu maturitatea inițială de 10 ani, cupon 2,375%. „Cu această nouă redeschidere, volumul cumulat pe această serie a atins un nivel de două miliarde de euro euro, crescând astfel lichiditatea pe piața secundară”, se arată în comunicat.

„Nivelul cererii și randamentul obținut în urma emisiunii de euroobligațiuni realizate ieri confirmă încă o dată încrederea mediilor investiționale în economia românească și în perspectiva acesteia. De asemenea, agențiile de evaluare au confirmat în acest an ratingul suveran la categoria recomandată pentru investiții cu perspectivă stabilă, în condițiile creșterii economice susținute și a nivelului redus al datoriei publice comparativ cu alte țări cu rating similar”, a declarat Ionuț Mișa, ministrul Finanțelor.

Tranzacția s-a realizat la cel mai scăzut cost pentru această maturitate fiind obținut un randament de 2,114% față de nivelul de 2,411% înregistrat la lansarea inițială din luna aprilie. „Această reducere se datorează diminuării marjei aferente riscului de credit al României la cel mai scăzut nivel pentru o astfel de maturitate, respectiv la 128 de puncte de bază peste cotațiile nivelului de referință mid swap, față de nivelul de 170 de puncte de baza obținut în luna aprilie”, precizează Finanțele.

Potrivit instituției, „emisiunea s-a bucurat de interes ridicat din partea investitorilor, cererea a cumulat rapid peste două miliarde de euro în primele 3 ore și jumătate de la lansare, oferta totală provenind de la 140 de investitori din diverse regiuni. Emisiunea a fost subscrisă de peste două ori, iar baza investițională a tranzacției a avut o granularitate ridicată atât din punct de vedere geografic, cât și din punct de vedere al tipurilor de investitori”.

„Tranzacția a încheiat planul de finanțare externă aferent anului 2017”, se mai arată în comunicatul Finanțelor.
Emisiunea se încadrează în obiectivele strategiei de administrare a datoriei publice, prin extinderea maturității medii a portofoliului de datorie guvernamentală și consolidarea rezervei valutare a statului.

Băncile care au realizat intermedierea emisiunii au fost Barclays Bank PLC, Citigroup Global Markets Limited, Erste Group Bank AG, Societe Generale și ING Bank NV.
Potrivit Ministerului Finanțelor, distribuția geografică a investitorilor a fost următoarea: Romania (18%), UK (17%), Centrul și Estul Europei (17%), Germania/Austria (14%), Franța/Benelux (10%), Italia (6%), Elveția (5%), SUA (4%), Scandinavia (3%) și alte țări (6%).

În privința tipurilor de investitori, au predominat managerii de fonduri (63%), fiind urmați de bănci comerciale și bănci private (24%), fonduri de pensii și societăți de asigurare (9%) și bănci centrale și instituții oficiale (4%).

sursa: mediafax.ro