Specialiști din industria frigotehnică din țară și din străinătate sunt așteptați, în perioada 28-30 martie 2019, la București, RIN Grand Hotel, pentru a participa timp de trei zile la un important eveniment dedicat promovării folosirii agenților frigorifici naturali, recomandați în acest moment pentru protejarea mediului.

Evenimentul “Agenți Frigorifici Naturali” www.naturalrefrigerants.ro reunește cei mai importanți furnizori de servicii și echipamente din domeniul frigorific care vor realiza prezentări și vor raspunde întrebărilor participanților. De asemenea, cele mai noi produse și echipamente vor fi expuse pe parcursul evenimentului, astfel încat toţi cei prezenţi  să poată vedea noile tehnologii.

“Instalațiile cu freon nu vor mai fi folosite in curand, iar scăderea producției freonului a determinat în ultimul an, o creștere a prețurilor de până la trei ori. Problema este că aceasta evoluție va continua. Firmele mici din industria alimentară au crescut împreună cu firme la fel de mici de servicii pentru instalații frigorifice. Dar în momentul în care aceste societăți din industria alimentară s-au dezvoltat au avut nevoie de soluții moderne, adaptate la condițiile tehnologice actuale. De aceea, scopul acestui eveniment este să promoveze pe piața românească industria agenților frigorifici naturali, astfel încât să nu depindem de instabilitatea pieței de freon și să adaptăm serviciile instalațiilor frigorifice la noile tehnologii”, a declarat Adrian Bălăoi, CEO la Frigo Consult Tehnic AB (www.frigoconsult.ro), un organizator al evenimentului.

În primele două zile vor avea loc sesiuni de prezentari în care vor fi evidențiate avantajele utilizării agenților naturali: R290 -propan, R717 – amoniac, R744 – CO2 și a componentelor: compresoare, vaporizatoare, valve, elemente de control, principii de proiectare și utilizare, dar și elemente de siguranta.

Ultima zi va fi dedicată unui curs de specializare susținut de cunoscutul trainer Per Skaerbaek Nielsen, inginer cu o experiență practică de peste 30 ani în domeniul agentilor firigorifici naturali.

Evenimentul este organizat de AB Tehnic Profesional(www.abtehnic.ro)  și Frigo Consult Tehnic (www.ab-frigoconsult.ro) , iar detalii și alte informații pot fi găsite accesând http://www.abtehnic.ro/eveniment/ sau site eveniment https://www.naturalrefrigerants.ro/