Primaria Sectorului 3 a inceput lucrarile pentru parcarea subterana de pe Bulevardul Decebal, iar ieri a fost postat pe pagina de facebook un videoclip cu imagini realizate cu ajutorul unei drone de la fata locului.

“Parcarea va avea un număr de 718 locuri, dintre care 30 vor fi destinate persoanelor cu dizabilități. Accesul auto în parcaj și ieșirea din acesta se vor realiza din ambele sensuri ale bulevardului Decebal prin intermediul a două rampe de acces principale, cu câte două sensuri fiecare (un sens de intrare și unul de ieșire).
Pentru demararea lucrărilor de execuție este necesară pentru început blocarea temporară a trei benzi de circulație (partea dreaptă), urmând ca imediat după terminarea acestor lucrări să se închidă benzile de circulație de pe cealaltă parte de bulevard și transferarea circulației pe sensul închis inițial. Odată cu finalizarea acestor lucrări circulația va putea fi reluată pe toate benzile de circulație.”, a anuntat primaria pe pagina de facebook.

Momentan nu a fost precizat un termen de finalizare a lucrarilor, iar pana atunci traficul va fi deviat. ”După executarea pereților mulați pe ambele părți ale bulevardului, a grinzii de coronament precum și executarea în totalitate a devierilor de rețele se va închide definitiv circulația, se va executa o excavație la 3 m adâncime și apoi se vor monta grinzile prefabricate ale planșeului superior. Odată cu montarea grinzilor prefabricate se va reface sistemul rutier și circulația va putea fi reluată în totalitate. Lucrările de execuție a parcării vor continua în subteran fără afectarea circulației de pe bulevard”, a explicat Compania Algorithm Residential S3.