Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu împreună cu Primarul Capitalei, Nicușor Dan, au încheiat un protocol de colabore pentru protejarea patrimoniului cultural, dar și pentru posibilitatea extinderii muzeului.

„Astfel de întâlniri sunt o normalitate deoarece Ministerul Culturii și Primăria Municipiului București trebuie să se susțină reciproc în demersurile legate de tot ce ține de grija față de patrimoniu. Ne dorim finalizarea dosarelor pentru clasarea clădirilor valoroase din punct de vedere istoric și neprotejate ca monumente în Lista Monumentelor Istorice, în limita constrângerilor bugetare ale PMB, dar și actualizarea acestei liste, care nu se poate realiza dacă nu vom avea acces la arhiva PMB a clădirilor. În acest sens este oportună și necesară desemnarea unor puncte focale ale MC și PMB, din structurile de specialitate, care să colaboreze constant în vederea încheierii acestui Protocol de colaborare”, a declarat Ministrul Culturii, Bogdan Gheorghiu.

„Am avut un dialog foarte bun pe toate temele propuse. Cred într-un parteneriat de succes pentru cultura din București, mai ales că împărtășim grija și atenția sporită pentru patrimoniul cultural bucureștean. I-am asigurat, pe ministru și echipa sa, că indiferent de greutățile bugetare prin care trecem la Primăria Calitalei, cultura și patrimoniul rămân printre prioritățile noastre”, a afirmat primarul Capitalei Nicușor Dan.

Un subiect important în cadrul întâlnirii de astăzi a fost posibilitatea extinderii Național al Satului „Dimitrie Gusti” prin aducerea și montarea unei case basarabene, ca urmare a propunerii înaintate de către Ambasada Republicii Moldova la București.