La doar o zi după Ziua Internaţională a Muzeelor, Consiliul Judeţean Sibiu a inaugurat în oraşul Miercurea Sibiului cel mai nou muzeu din judeţul Sibiu, ca parte din familia Muzeului ASTRA. Muzeul Ţării Secaşelor îmbogăţeşte oferta culturală şi turistică a judeţului Sibiu. Miercurenii s-au arătat mândri că localitatea lor se dezvoltă cultural, câştigând prin noul muzeu şi un centru al comunităţii, unde se vor putea realiza activităţi culturale şi educative. Deja din prima zi, pragul muzeului a fost păşit de aproximativ 400 de persoane, de la familii cu copii la oameni în vârstă care s-au bucurat să-şi vadă reprezentat printr-o colecţie muzeală modul tradiţional de viaţă, se arata intr-un comunicat de presa.

Judeţul Sibiu este la nivel naţional judeţul care alocă cel mai mare procent din buget culturii, urmărind extinderea infrastructurii culturale în judeţ. “Când primarul Ioan Troancă ne-a solicitat sprijinul, am decis împreună cu consilierii judeţeni să suplimentăm fondurile alocate Muzeului ASTRA pentru a susţine înfiinţarea şi funcţionarea Muzeului Ţării Secaşelor la Miercurea Sibiului” a declarat la evenimentul de inaugurare preşedinta Consiliului Judeţean Sibiu, Daniela Cîmpean. Primăria Miercurea a transferat către Consiliul Judeţean Sibiu clădirea ce a găzduit în secolul XIX fostul poştalion. Preşedinta a mulţumit pentru implicare specialiştilor Muzeului ASTRA, care în decurs de 6 luni au reuşit să se mobilizeze exemplar pentru organizarea noului muzeu. La rândul său, primarul oraşului Miercurea Sibiului a mulţumit pentru buna colaborare avută cu toţi cei care au făcut posibil acest proiect. Muzeograful responsabil de noul muzeu este Cosmin Ignat.

Colecţia muzeului este foarte diversă şi cuprinde obiecte care aduc aminte de istoricul zonei, de cultura şi civilizaţia rurală, dar mai ales de diversitatea culturală a Ţării Secaşelor. “Am deschis cel mai nou muzeu din marea familie a Muzeului ASTRA. Bucuria cea mai mare vine din partea comunităţii locale, care s-a mobilizat exemplar şi a contribuit cu numeroase donaţii la constituirea colecţiilor. Am reuşit să demonstrăm că muzeele nu cresc decât alături de comunităţile lor” declară Mirela Iancu, director de marketing la Muzeul ASTRA.

Noul edificiu a fost binecuvântat de Înalt-Preasfinţia Sa Mitropolitul Ardealului. Profesorii universitari Ioan Marian Tiplic şi Ilie Moise au subliniat importanţa culturii micro-regiunii Ţara Secaşelor. La eveniment au fost prezenţi parlamentari, consilieri judeţeni, primari, reprezentanţi ai instituţiilor publice şi locuitori din zona Ţării Secaşelor, care s-au bucurat de o atmosferă caldă şi primitoare în curtea muzeului. Programul a inclus un brunch cu produse din Tara Secaşelor, ateliere demonstrative şi un spectacol de muzică şi dansuri tradiţionale oferit de Ansamblul Folcloric “Cindrelul – Junii Sibiului”.

Muzeul este deschis de miercuri până duminică între orele 10.00 şi 18.00. Costul unui bilet este de 5 lei pentru adulţi şi 2 lei pentru elevi şi studenţi, cu precizarea că locuitorii din oraşul Miercurea Sibiului beneficiază de intrare gratuită.