Vicepreședintele Autorității de Supraveghere Financiară (ASF), Cornel Coca Constantinescu, a acordat un interviu în care anunță că în 2018 se va schimba legea de funcționare a Pool-ului de Asigurare Împotriva Dezastrelor (PAID), iar tarifele de referință RCA vor fi modificate.

Tarifele de referință pentru polițele de asigurare de răspundere civilă auto (RCA) vor fi recalculate, în 2018, după alte coordonate decât au fost în anul precedent, a spus oficialul ASF. De asemenea, vicepreședintele ASF a mai vorbit și despre asigurările obligatorii pentru locuințe (PAD), menționând că în acest an se va schimba legea de funcționare a PAID, ca și despre asigurările din turism, unde „avem în discuție o propunere de normă” pentru ca turiștii să fie asigurați în cazul insolvenței unui touroperator.

Cornel Coca Constantinescu a mai abordat și subiectul relației dintre companiile de asigurări și service-urile auto, recomandând să se aibă în vedere și calitatea serviciilor de reparații, nu doar tarifele pentru piese și manoperă.

Ca obiective pentru anul 2018, oficialul ASF a menționat încurajarea creării de fonduri mutuale de asigurări, colaborarea cu instituțiile similare din UE pentru convergența reglementărilor din acest domeniu și coordonarea piețelor astfel încât asigurările de viață să capete o pondere majoritară față de cele obligatorii – RCA și locuințe.

Menționăm că, în cazul RCA, tarifele de referință nu reprezintă obligații pentru asigurători, ci sunt repere după care se pot ghida proprietarii de autoturisme în negocierile cu companiile de asigurări, la momentul încheierii contractelor. „Bonus”-ul reprezintă reducerea pe care o pot obține șoferii cu un istoric bun (fără accidente) față de aceste tarife, iar „malus”-ul este majorarea ce se poate aplica tarifelor de referință, în cazul șoferilor cu istoric rău (cu accidente). Iar în cazul PAID, acesta reprezintă un consorțiu („pool”) de societăți de asigurare care – comportându-se ca o companie unitară – administrează asigurarea obligatorie de locuințe față de cutremur, inundații și alunecări de teren.

În continuare, integral, interviul acordat de vicepreședintele ASF.
Reporter: Ce modificări vor suferi, în 2018 față de 2017, tarifele de referință pentru asigurările RCA?
Cornel Coca Constantinescu: Este foarte important ca aceste tarife să rămână în zona acelui buffer de siguranță de 36%, numit de noi „Factorul N”, care face diferența dintre clienții cu risc scăzut și mediu și clienții cu risc ridicat. Unde ar putea exista influențe, discutând în termeni tehnici, noi avem tariful de referință calculat în funcție de istoricul pe ultimii cinci ani al șoferului. Pentru ultimii cinci ani, am avut trei sisteme de bonus-malus. Unul cu bonus de 14 (reducere de 30%) și malus de 8 (cu penalizări de 200%), urmat de un alt sistem în care aveam bonus de 32%, partea din ordonanța de Guvern prin care s-au și plafonat tarifele de referință. Iar în prezent avem un alt sistem, cu 8 clase de bonus (reduceri până la 50%) și 8 clase de malus (penalizări de până la 180%). Acestea influențează tarifele, pentru că apare un factor de corecție determinat de nevoia de a crește rezervele tehnice sau de a avea în vedere cu cât la sută vei fi bonusat pentru un anumit număr de evenimente și clasa de bonus în care te afli. În noua lege a RCA am venit și cu un plus în ceea ce privește protecția consumatorului. De exemplu, consumatorul care are în proprietate mai multe autovehicule va avea clasa de bonus cea mai favorabilă. Încercăm, astfel, să încurajăm comportamentul adecvat în trafic, ca oamenii să primească discounturi, să fie bonusați; și, desigur, cei care migrează în zona de malusare, care au accidente sau un comportament inadecvat, să fie determinați să migreze spre zona cealaltă, de bonus.
Rep: Ați văzut, probabil, ce tensiuni au apărut între reprezentanții service-urilor auto și reprezentanții societăților de asigurare pe tema tarifelor pentru reparații – piese și manoperă. Cum credeți că s-ar putea ameliora aceste relații?
CC Constantinescu: Eu i-aș îndruma pe toți conducătorii auto care merg în service să aleagă aceste servicii și din punctul de vedere al calității acestora, și – evident – al tarifelor practicate. În ceea ce privește colaborarea dintre service-uri și asigurători, eu cred că aceasta este o piață liberă, fiecare stabilește cu cine lucrează. Pot avea parteneriate între ei, dar deosebit de important este să înțeleagă că acestea nu trebuie făcute în detrimentul asiguraților. Ne interesează siguranța rutieră, ne interesează ca piesele respective să aibă un preț corect, pentru că tot ce este preț incorect (sau ore de manoperă cu tarife foarte ridicate) se regăsește în… tarifele viitoare pe care le vor calcula asigurătorii. E un cerc vicios, și ar trebui să primeze respectul între toți participanții la această piață.
Rep: Trecând la celelalte asigurări obligatorii, cele pentru locuințe, ce riscă proprietarii care evită să încheie polițe PAID?
CC Constantinescu: România se află pe harta europeană a seismelor, alături de Italia, Grecia, Portugalia și o parte din Turcia, iar Bucureștiul este a doua capitală europeană, după Lisabona, expusă la riscul de cutremur. Dar, în România, 96% din imobile sunt deținute în proprietate de români, care și locuiesc în ele. Atunci de ce nu ne protejăm aceste imobile? Cred că și noi, dar și companiile de asigurări, avem obligația de a informa populația. Nu e bine să ne întrebăm de ce oamenii nu sunt amendați, de ce nu sunt sancționați (n.n. – pentru neasigurarea obligatorie a locuințelor), din punctul meu de vedere e o greșeală. În cazul unei daune, riscul e să pierzi tot ce ai, dacă locuința nu e asigurată. Mai sunt și voci care spun „în zona unde locuiesc eu nu sunt cutremure”, dar și persoanele respective pierd, pentru că aportul lor la banii publici este similar cu al celor care sunt expuse acestor riscuri. Deci o scădere a fondurilor publice ca urmare a acelor daune le afectează, indirect, și pe aceste persoane.
Rep: Asigurările facultative pentru locuințe nu ne exonerează de obligativitatea PAD, lucru care îi nemulțumește pe proprietarii care deja au încheiat, la angajarea unui credit imobiliar, asigurări facultative. Cum se vor reglementa lucrurile pentru această categorie de beneficiari?
CC Constantinescu: Asigurarea facultativă funcționează cu sau fără franșiză (n.n.- franșiza este partea din daună pe care asigurătorul nu o va despăgubi, scăzând proporțional și costul poliței de asigurare). Costul acesteia este determinat de existența sau nu a franșizei. Asigurarea obligatorie PAD – pe acel nivel de expunere de 10.000 sau, după caz, 20.000 de euro, cu costurile aferente, de 10, respectiv 20 de euro – funcționează ca o franșiză la o asigurare facultativă. Asta înseamnă că asigurarea facultativă ar trebui să fie mai ieftină în condițiile în care ai polița PAD decât dacă n-o aveai. Până la urmă, sunt două tipuri de asigurări, deci este o coasigurare în care PAID e asigurător pe acel nivel de expunere de 10.000-20.000 de euro, iar într-o asigurare facultativă expunerea este determinată de înțelegerea dintre client și asigurător.
Rep: Dar, astfel, unii ajung la o dublă asigurare a aceleiași locuințe…
CC Constantinescu: Important este costul, care nu trebuie să fie mai mare. Eu cred că acest cost este mult mai mare dacă vei avea full asigurare facultativă fără a avea și PAID-ul. Și riscurile sunt diferite, pentru că (la asigurările facultative – n.n.) ai o expunere pe o singură companie, nu pe un pool de asigurare, față de situația în care ai și o asigurare facultativă, și una obligatorie. Ele nu se suprapun.
Rep: De ce aș plăti, totuși, încă o asigurare?
CC Constantinescu: Pentru că asigurarea facultativă, singură, ar costa cel puțin la fel, dacă nu mai mult decât în situația în care le ai pe amândouă. De exemplu, la o asigurare care acoperă dauna de 50.000 de euro, PAID preia 10.000 sau, după caz, 20.000 de euro și asigurarea facultativă preia diferența. Deci, nu se suprapun, ci sunt complementare.
Rep: Ce scenariu are piața de asigurări obligatorii pentru eventualitatea unui cutremur major?
CC Constantinescu: Nu avem locuințe asigurate decât în proporție de sub 20% din total. Discutând despre PAID, eu am spus-o public și o repet: suntem total nemulțumiți de nivelul polițelor de asigurare. La nivelul ASF s-a format un grup de lucru, suntem în faza finală de a avea o propunere legislativă în acest sens. Eu cred că trebuie modificată legea de funcționare a PAID. Cred că această companie (n.n.- PAID), din punctul de vedere al acționariatului, trebuie să fie deschisă, nu o companie închisă. Nu trebuie să fie controlată numai de societăți care vând polițe de asigurare a locuințelor, cred că aici poate să intre în acționariat oricine e specializat în domeniul asigurărilor. Întrebarea este de ce nu pot intra în acționariat, cu un anumit procent, și investitori calificați.
Rep: Pe partea de reasigurări, cum stă PAID?
CC Constantinescu: La PAID avem un program de reasigurare foarte bun. Azi, reasigurarea la PAID se ridică la suma de 900 de milioane de euro, deci PAID are capacitatea de a despăgubi daune de 900 de milioane de euro inclusiv prin programul de reasigurare, ceea ce înseamnă foarte mult.
Rep: Pe segmentul travel, am avut unele evenimente care n-au putut fi acoperite de piața asigurărilor, în sensul că falimentul unor firme i-au lăsat în pagubă pe turiștii care cumpăraseră anterior pachete de vacanță. Cum se vor schimba reglementările, astfel încât să evităm asemenea situații în viitor?
CC Constantinescu: În acest domeniu avem discuții încă din 2015. Ministerul Turismului are o Directivă europeană pe care a și implementat-o, am văzut o ordonanță de Guvern în acest sens, și e foarte bine. Important este cum vom proteja consumatorii față de insolvența companiilor din turism. Piața respectivă cred că trebuie să treacă prin etape de reglementare și supraveghere foarte serioasă, pentru că este o piață care administrează riscuri. Sigur că e foarte ușor să spui că am o asigurare prin care îmi acopăr riscul. Nu: riscul trebuie administrat la nivelul cauzei, nu la nivelul efectului. Ce doresc dânșii să facă este să aibă la dispoziție mai multe instrumente de protejare a consumatorului. Asigurarea poate fi un instrument; altul ar putea fi o scrisoare de garanție bancară. Nu în ultimul rând, ar trebui să se accentueze mai mult ideea de credibilizare a acestei piețe, de creștere a reputației sale. Cum pot face acest lucru? Prin înființarea unui fond de garantare în turism. Vă spun asta din experiența pe care o avem în piața asigurărilor – dacă nu aveam Fondul de Garantare a Asiguraților, aveam o mare problemă în urma celor două falimente pe care le cunoașteți (n.n.- Astra Asigurări și Carpatica Asig). Aici, ASF nu poate să facă altceva decât să supravegheze foarte atent companiile de asigurări. Dacă asigurătorii doresc să intre pe aceasdtă piață (și, din discuțiile pe care le-am avut, vor să intre), atunci ASF va trebui să supravegheze ca asigurătorii să aibă capacitatea financiară de a administra aceste riscuri. Mai mult, în această zonă trebuie să existe două tipuri de asigurări: cele pe care le au touroperatorii pe volumele de business – pentru că în felul acesta se garantează încă de la origine, consumatorului, faptul că atunci când cumpără un pachet turistic el va fi asigurat în situația insolvenței touroperatorului – și cele pentru agențiile de turism, ca retaileri, care trebuie să aibă o asigurare mult mai mică. Noi am lucrat alături de ei, avem și o propunere de normă în acest sens, dar deosebit de important este ca pe această piață să existe un fond de garantare.
Rep: Se conturează, așadar, câteva obiective de atins în 2018. Ni le puteți rezuma?
CC Constantinescu: Un obiectiv care a fost deja atins este stabilizarea pieței RCA. Al doilea obiectiv este să promovăm un proiect de lege care să rezolve problemele PAID. Al treilea obiectiv – să intensificăm supravegherea atât în România, cât și în colaborare cu instituțiile externe, pentru ceea ce se numește convergența supravegherii. Și al patrulea obiectiv: crearea cadrului normativ pentru funcționarea societăților și fondurilor mutuale de asigurări. Aici avem un vid legislativ. Dacă ne uităm în istorie, vedem că în perioada interbelică România se mândrea cu faptul că avea fonduri mutuale de asigurări; azi, din păcate, nu avem cadrul legal de funcționare a acestor societăți. Mi-aș dori, de asemenea, ca RCA să nu mai fie „regina asigurăilor”, să nu mai avem o pondere atât de mare a asigurărilor obligatorii în totalul pieței. În țările mari, dezvoltate, cu piețe solide din UE, ponderea asigurărilor generale este la 35-40% și diferența o reprezintă asigurările de viață, care în România sunt sub 20% – la noi, situația este exact invers. Cert este că asigurătorii au obligația de a crea produse simple, ieftine și adaptate nevoilor consumatorilor.

Cornel Coca Constantinescu a fost numit în funcţia de vicepreşedinte al Consiliului Autorităţii de Supraveghere Financiară ca membru executiv, coordonator al sectorului Asigurări-Reasigurări din cadrul ASF, în luna mai 2017. A ocupat, printre altele, poziţiile de vicepreşedinte al Comisiei de Supraveghere a Asigurărilor (2011-2013), preşedinte şi director general al MKB Romexterra Leasing (2003-2011), dar și vicepreşedinte (2004) şi membru al Consiliului de Administraţie al Romexterra Bank (2004-2006). Este doctor în ştiinţe economice, specialitatea Finanţe, iar din anul 2010 este profesor asociat în cadrul Academiei de Studii Economice Bucureşti.

Sursa: Mediafax